TESTAMENTUL POLITIC AL MAREŞALULUI ION ANTONESCU

TESTAMENTUL POLITIC AL MAREŞALULUI ION ANTONESCU
(Capitolul I din cartea cu CopyLIBER: INDUSMANITII AU ACELASI CREZ. TESTAMENTELE POLITICE ALE LUI ION ANTONESCU SI CORNELIU ZELEA CODREANU)

Români, fraţi dragi şi încercaţi,
Cugete risipite, vetre stinse şi trădate,
Români smulşi din glia sfinţită
cu sudoarea muncii strămoşeşti,

Vouă, vă închin toată durerea şi toată nădejdea mea.

De două zeci de veacuri stăm înfipţi şi neclintiţi în stâncile Carpaţilor, după cum de două zeci de veacuri stă Traian înfipt şi neclintit în stânca Romei.

Ca şi columna lui Traian suntem unde am fost şi ramânem unde suntem. Istoria noastră oferă un spectacol unic: am păstrat intacte trăsăturile caracteristice ale rasei latine. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu graiul nostru, care este unul şi acelaşi din Maramureş şi până la Timoc…Şi veşnic am rămas hotar şi temelie de civilizaţie în contra tuturor dărâmătorilor şi a tuturor cotropitorilor.

Aceasta a fost legea noastră. De aici vine mândria noastră tăcută, în faţa cotropirii ca şi în faţa prieteniei. N-am răspuns la sălbăticie cu violenţă. N-am urât niciodată. N-am privit cu trufie închipuită şi gălăgioasă în jurul nostru ca să ne ascundem slăbiciunile.

Învingători, nu am lovit în învinşi. Viaţa, drepturile şi bunurile învinsului au fost de noi totdeauna respectate. Omul a fost pentru noi om, chiar când am suferit de ura şi de apăsarea lui.

De aceea nu ne-am înnecat durerea în mândrie, iar din revoltă ne-am făcut noi temelii de viaţă. N-am atacat niciodată pe nimeni.
Poporul românesc n-a lovit niciodată prin spate şi nu şi-a dezlănţuit niciodată cuvântul sau fapta fără măsură.

Poporul românesc n-a cotropit niciodată un pământ străin şi n-a atins nici o brazdă fără drept şi fără luptă. Pentru el, cuvântul a fost totdeauna sfinţit. Şi el a ştiut răspunde de veacuri la prietenie, cu frăţietate şi la înţelegere, cu recunoştinţă.

Din cauza influenţelor politicianismului, a ignorării pericolului şi a nepăsării care caracterizează naţia, minoritarii au pătruns în tot aparatul statului şi au reuşit să se infiltreze, în cantitate considerabilă, pe treptele cele mai înalte ale conducerii. De aici, fără să o arate şi lucrând ca nişte adevărate termite, cu metodă şi întotdeauna perfid, sapă necontenit la temelia statului [1].

[1]. Este una dintre cele mai periculoase cauze, fiindcă este invizibilă şi nepipăibilă, a dezorganizării, a haosului şi a regimului în care ne sbatem. Fiindcă, de pildă, cum putem să ne explicăm faptul evident că instituţii ca Poşta, Căile Ferate, Finanţele, care înainte constituiau nu numai fala noastră, dar serveau de multe ori drept exemplu ţărilor cu alt trecut şi cu altă vechime, astăzi sunt în halul în care sunt. Au pierdut Românii, toţi Românii, dintr-o dată calităţile de care au dat dovadă când erau apreciaţi pe baza rezultatelor şi acţiunilor lor, ca buni organizatori, patrioţi, energici, cinstiţi, pricepuţi, devotaţi serviciului etc. etc.?Este cu putinţă aceasta? Desigur că nu.

Cercetând însă structura organismului nostru de stat şi meditând profund asupra lui găsim deslegarea enigmei. Intr-o documentată lucrare întocmită la Marele Stat Major, se poate vedea cât de mare este cangrena care roade organismul nostru în această privinţă. Sunt instituţii şi regiuni în care ne-am transformat, în ceea ce priveşte aparatul conducător, din majoritari în minoritari.

Este cea mai bună armă pe care am dat-o pentru Geneva în mâna Ungurilor, fiindcă am făcut noi înşine dovada sau că nu suntem majoritari sau că nu suntem, sub raportul culturii şi pregătirii, în măsură să administrăm ceea ce am pretins că ni se cuvine.

Aşa se face că, în loc ca reformele sociale să însemne începutul unei ere a renaşterii naţionale, ele au fost folosite de guverne şi partide numai pentru a crea o pătură superioară artificială.

Patriotul, omul elitei şi al cinstei, a fost înlocuit în viaţa publică prin demagogi superficiali şi înşelători. Ne-am frânt puterea, ne-am slăbit cugetul şi ne-am sleit minţile în lupte fratricide pentru ideologii, în desbinări stupide, în bârfeli odioase, în vrajbe dureroase şi în apucături neomenoase. De aceea, ştiu că tu, sătean trudit n-ai plug şi n-ai haine; că fierul plugului e scump pentru punga ta goală şi bumbacul nu-ţi ajunge ca să-ţi îmbraci copiii, că pământul ţi-a rodit puţin şi gurile casei tale sunt multe.

Ştiu că tu meşteşugar chinuit nu-ţi poţi îndestula nevoile cu greul muncii tale; că râvneşti să nu-ţi mai vezi copiii ofiliţi şi săţi vezi fruntea despovărată de griji şi sărăcie. Ştiu că tu, bogatule, eşti turburat fiindcă ai voi pace şi linişte, pentru ca să ai siguranţa bunurilor tale şi mulţumirea averii pentru urmaşii tăi [2].

[2]. Căci, să ştii bogatule că averea ta ne e scumpă – dacă este curată – fiindcă e a ţării; că lucrurile casei tale, pe care alţii nu le au, ne încredinţează că din propria ta conştiinţă şi înţelegere ne vei ajuta să facem din bucuria ta, bucuria altora.

Şi tu, cărturarule, care ai tăcut ieri şi taci şi astăzi, ştiu că aştepţi ceasul când Ţara să-ţi cinstească mintea, Neamul să-ţi preţuiască sufletul şi Statul să-şi întemeieze soarta pe rostul tău de cârmaci al cugetelor şi să nu te umilească izgonindu-te de la luptă sau trudindu-ţi vieaţa în umilirea sărăciei.

Greutăţile în care se sbate neamul sunt mari şi încurcate. Neamul Românesc – popor de muncă şi nu parazitar – vrea înnoire, vrea libertate şi vrea să-şi trăiască adevăratul Naţionalism, prăvălind pe toţi cei care – conştient sau inconştient – îi împiedică drumul viitorului.

Puterea unui Neam faţă de el însuşi şi prezenţa unui Neam în lume şi în Istorie se dovedeşte prin unitatea cu care, în ceasurile de încercare ştie să-şi afirme cugetul şi voinţa nestrămutată.

În România trebuie să trăiască şi să fie puşi în valoare mai întâi Românii; ceilalţi, dacă rămân locuri libere, vin după ei. Împotriva tuturor piedicilor şi intrigilor duşmane, a clevetirilor şi ameninţărilor nemernice, trebuie să ducem Ţara în matca viitorului, în val de veac, ca să-i asigurăm drepturile nepieritoare.

Revoluţiile naţionale nu sunt acte de violenţă, revolte, ci idei în marş. Toate adevăratele revoluţii naţionale s-au întemeiat prin zidiri şi nu prin prăbuşiri. Ele au folosit toate rezervele naţiunii şi au întrebuinţat toate generaţiile, respectând instituţiile fundamentale ale vieţii şi ale scopurilor omului.

De aceea, vă chem pe toţi, din toate generaţiile şi din toate clasele, ca să înfăptuim marea chemare a istoriei noastre.

Chem pe toţi Românii fără nici o deosebire de profesiune, pentru că expresia voinţei naţionale nu se poate opri în faţa hainei sau rostului profesional de vieaţă. Daţi Patriei tot ce este mai bun în voi. Fiindcă azi se toarce sub ochii voştri soarta de veacuri a lumii. Şi la împlinirea ei fiecare trebuie să vă simţiţi chemarea.

Ne trebuie împăcarea generaţiilor, respectul trecutului, cinstirea a tot ce e bun şi nepătat în Neamul Românesc, pentru ca să ne merităm moştenirea strămoşilor şi slava urmaşilor. Ne trebuie respectul vieţii şi al averii, temeliile Neamurilor şi ale Civilizaţiilor, nu pentru a le lăsa să trăiască desfrânat şi în afară de interesul naţional şi social, ci pentru a le supune toate – din libera lor pornire – marilor comandamente naţionale.

Un neam nu poate să-şi ţină în mâini lanţul eternităţii naţionale, decât dacă ştie să cinstească, verigă cu verigă, tot ce e al lui. România pe care voim să o făurim va fi un Stat întemeiat pe primatul românesc în toate domeniile şi se va întemeia pe structura noastră agrară şi ţărănească. Naţionalul şi Socialul vor fi pietrele de temelie.

La temelia Statului vor sta întotdeauna muncitorul agricol de la ţară şi muncitorul de la oraşe – funcţionarul şi lucrătorul. Acesta este drumul viitorului, la care chem tot ce e curat, întreg, nepătat, neobosit, pe întregul cuprins al Ţării.

Pentru a ajunge la această înfăptuire viitoare, se cer acum: ordine, disciplină şi muncă. Pe plan social, la temelia Statului stă familia [3].

[3] Familia românească, cheia de boltă a rezistenţei şi a prosperităţii neamului nostru. Iar la temelia familiei, vă cer să fiţi voi femei române de pretutindeni. Căci numai în familie puteţi cuprinde taina adâncă a vieţii; şi numai prin familie puteţi fi înconjurate de adevărata dragoste şi respectul ce vi se cuvine.Cel mai preţios dar pe care Dumnezeu îl aduce Neamului este copilul. Darurile Cerului, trebuie cinstite cu mare îngrijire. Oricum va fi: bogat sau sărac, frumos sau urât, îngrijit sau părăsit, dotat sau nedotat, paşii lui trebui îndreptaţi pe acelaşi drum – lupta continuă către cinste.Să fie cinstit în toate. Din cinste se naşte: munca, bunacuviinţă, dragostea, cumpătarea, voioşia, seninătatea, bunătatea, jertfa şi chiar eroismul. Sufletul unui copil este cea mai plăpândă alcătuire, în care impresiile capătă ecouri uriaşe, ce se transformă în înclinări pentru o viaţă întreagă.

Să-i deprindeţi să creadă în Dumnezeu şi Biserica Lui. Să se închine cu tăria cu care Biserica era iubită de strămoşii noştri. Să se deprindă să-şi apropie sufletul de Dumnezeu şi să-i feriţi de trufia deştertăciunilor. Să le spuneţi că Neamul Românesc, în înţelesul nesfârşit al generaţiilor, cuprinde toate sufletele morţilor şi mormintele strămoşilor. Că aceste morminte trebuie cinstite. Prin cultul morţilor vor avea totdeauna sprijinul sufletelor care s-au jertfit pentru neam.

Tot prin cultul morţilor şi mormintelor strămoşilor îi veţi face să iubească pământul Ţării. Să le şoptiţi zilnic că prin ecoul şi îndemnul care vine din morminte, a trăit şi trăieşte neamul acesta.

Cunoscând orice limbi străine să iubească un singur grai, acela al strămoşilor noştri. Adâncul firii româneşti nu poate fi cuprins decât prin graiul românesc. Să-l cinstească, să-l păstreze şi să-l lase moştenire nepătată.

Să-i creşteţi luptători, dar să-i deprindeţi să fie blânzi. Blândeţea este o podoabă unică a sufletului românesc. Blândeţea, oriunde vor găsi germeni de viaţă. Să le îndreptaţi zilnic mâna să ajute pe cel în nevoie. Să le răspundeţi totdeauna şi la toate întrebările. Să le cetiţi şi să cetească. Astfel îi veţi deprinde să aibă pasiunea de a se cultiva. Şi mai ales, învăţaţi-i să muncească. Munca să o iubească şi să o respecte, pentru că totdeauna înnobilează. Faceţi-i să înţeleagă cât de greu trece vieaţa fără muncă. E groaznic să te simţi trăind ceas cu ceas şi să nu foloseşti nimănui.

Iar faţă de copii, căsătoria voastră să fie o taină. Să nu lăsaţi niciodată ca vălul să fie rupt de asprimea unor cuvinte sau fapte nesocotite. Certurile dintre părinţi aruncă nesfârşită uscăciune în sufletele lor crude.

Neînţelegerile voastre, păstraţi-le şi feriţi-le de ochii şi urechile lor. În alt fel le pustiiţi sufletul pentru totdeauna. Gândiţi-vă şi înţelegeţi că nu puteţi fi înlocuite şi că nimeni nu ar putea face nimic din toate acestea în locul vostru.

Pe plan spiritual credinţa [4].

[4] Nu există putere în lume care să poată opri biruinţa lui Dumnezeu şi a celor care au crezut şi cred în El.

Statul viitor va fi un Stat de disciplină, de ordine şi de acţiune creatoare. Tineretul va fi educat în duhul de jertfă naţională şi de idealism creştin pentru care s-au trudit şi s-au jertfit, veac de veac, Voievozii, vitejii şi martirii noştri.

Ţărănimea va fi îndrumată spre o viaţă nouă, Statul organizând producţia agricolă, dând unelte şi maşini ţăranului, creând o industrie alimentară şi transformând ordinea sanitară atât de înapoiată a satelor noastre.

Muncitorimea va fi ridicată prin sporirea producţiei şi prin crearea de mari lucrări publice, căi de comunicaţie, canale şi irigaţii.

Funcţionarii vor fi întrebuinţaţi în această mare acţiune a Statului şi li se va deschide drumul spre întreprinderile private, pentru a asigura tuturor salarii demne de munca şi rolul fiecăruia.

Cărturarii şi slujitorii Bisericii vor avea în acest Stat rolulcare li se cuvine despicătorilor de drumuri şi ziditorilor de suflete. Singura politică pe care trebuie să o faceţi este aceea a iubirii de Neam şi a apărării drepturilor lui sfinte prin muncă, prin cinste, prin blândeţe, prin conştiinţă şi, mai ales, prin exemplul vostru în toate şi faţă de toţi. Am pornit de la icoane şi altare, să ne întoarcem la ele [5].

[5] Biserica lui Cristos nu înseamnă numai ziduri, icoane, coruri, lumânări, clopote, slujbe. Ea este dragoste, jertfă, milostenie, trudă, curăţenie sufletească. Oriunde trăieşte un suflet curat, acolo este un altar al dumnezeirii.

Fii om, fii drept, şi recunoaşte că deasupra ambiţiilor şi intrigilor şi urilor este Patria, este veşnicia Neamului; şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată. Să ne unim în muncă şi în frăţie, în gândire şi în simţire, în dreptate şi în lege, în disciplină şi în cumpătare, în ordine şi în credinţă, pentru ca prin muncă să ne întărim, să prosperăm şi să fim gata pentru orice ceas, fiindcă numai aşa vom spori stima prietenilor şi grija duşmanilor.

Trebuie să redăm muncitorului puterea producţiei, ca să putem ajunge la ieftinătatea vieţii; trebuie să dăm ţăranului liniştea ogorului, ca să poată munci; trebuie să dăm orăşeanului siguranţa vieţii şi a ordinei, cărturarului puterea gândului.

Întreaga Ţară trebuie să păşească la muncă şi la ordine.

Pe deasupra tuturor frământărilor şi peste toate neînţelegerile, avem datoria faţă de strămoşi şi faţă de urmaşi să ne pregătim Statul şi Neamul pentru apărarea drepturilor lui veşnice.

Prindeţi voiniceşte de umeri pe toţi fraţii noştri [6] de pe întreg cuprinsul românesc, scuturaţi conştiinţele de toate îndoielile şi de toate laşităţile trecutului, sfărâmaţi ambiţiile deşarte şi, sub imboldul vostru şi sub exemplul vostru, uniţi pe toţi1 într-un singur gând, într-o singură simţire, într-o singură voinţă, către un singur ţel: izbânda României.

[6] Toţi Românii hotărâţi, toţi Românii cinstiţi, toţi Românii sârguincioşi, toţiRomânii întregi.

Astfel, legea credinţei, legea dreptăţii, legea disciplinei, legea muncii, legea educaţiei severe, legea tăcerii, legea solidarităţii naţionale şi a sprijinului reciproc şi legea onoarei, vor fi legile de temelie ale Statului de mâine. Trebuie cinste, trebuie dreptate şi justiţie.

Române! Mulţumirea ta şi a familiei tale împovărate va veni prin înfrăţirea tuturor, prin munca noastră laolaltă, prin înţelegere şi ascultare şi nu pe căile urii sau ale prăbuşirii altuia. Fiindcă munca şi credinţa înalţă, pe când invidia şi ura surpă.

Fiţi creştini, fiţi oameni, fiţi Români întregi. Luaţi aminte că aceea ce a prăbuşit pe alţii, a fost goana după bunuri şi interese prea pământeşti.

Nu uitaţi că aceea ce a dărâmat aşezări şi Tronuri, a fost mânuirea oarbă şi sângeroasă a trufiei, a răzbunării şi a violenţei.

Dăltuiţi în cugetele voastre piatra de întemeiere nouă a Neamului. Nu vă risipiţi sbuciumul în fapte mărunte, în clocotiri învrăjbitoare şi în războiri sterpe. Acestea vă scoboară şi amuţesc poruncile morţilor voştri.

Neamul acesta trebuie ridicat, întărit, îndreptat. N-avem nici un minut de pierdut în această privinţă. Un regim nou de viaţă curată, un regim de viaţă armonioasă şi frăţească între conducători şi conduşi [7]; un regim de viaţă plină de ideal, de cuget curat şi de forţe creatoare: este o muncă grea, neînchipuit de grea, care cere gândire, organizare, metodă, ordine, disciplină, neslăbită voinţă şi dârzenie.

[7] În acest sens, orice şef trebuie să se poarte cu subalternii săi cu omenie. Acest sentiment nu poate şi nu trebuie să lipsească nici chiar în Armată, unde disciplina comportă oarecare rigiditate.Sentimentele sufleteşti de omenie faţă de subaltern aduc din partea acestuia dragoste de muncă, încredere în şefi, în vigoarea morală în toate acţiunile lui bune, mândria respectului ce i se dă, personalitate. De aceea, în serviciul zilnic, în discuţiunile ocazionale, în viaţa socială şi în greşelile ce eventual se fac, şeful este dator să-şi trateze subalternii în cadrul legilor, însă urban şi civilizat – nu se admit două atitudini: una de platitudini în sus şi alta de brutalitate în jos.Iar când e vorba de a cumpăni dreptatea, să aibă în vedere că aceasta se dă după legiuiri scrise, dar se dă şi după comandamente de ordin moral şi sufletesc şi că nu se poate admite ca cineva să aibe dreptate şi să nu i se dea.

Altfel, subordonaţii nu vor voi să aibă iniţiativă, iar a avea iniţiativă înseamnă a avea curajul răspunderii şi încredere că riscurile vor fi dominate de rezultate.

În cadrul legilor, iniţiativa cea mai largă trebuie să anime pe toţi cei câţi fac parte dintr-o instituţie civilă sau militară. Ceea ce trebuie însă să se ţină în seamă în exercitarea iniţiativei este corectitudinea: corectitudine în interpretarea legilor, corectitudine în aplicarea lor.
Dacă o faceţi cinstit, dacă nu umblaţi după foloase personale sau de castă, dacă nu vă uitaţi cu ochi răzbunători în trecut, dacă întindem o mână frăţească tuturor cari sunt în stare să pună sufletul, priceperea, cinstea, munca şi patriotismul lor în slujba Patriei, dacă lăsăm ambiţiile şi păstrăm proporţiile, vom reuşi.

Nu oricine e pregătit pentru această împlinire, ci numai acei care n-au mâinile pătate de sânge, de averea Statului sau de fapte murdare.

Toţi pot însă s-o ajute, pentru că este Casa Neamului la care toţi au datoria să zidească. Familia, Şcoala, Biserica, Justiţia, bogăţiile pământului nostru şi toată aşezarea Statului, trebuie reîntemeiate, înrădăcinate de-a-pururi în duhul şi rostul nostru de viaţă românească.

Săteanul aşteaptă ridicarea, muncitorul vrea mulţumire, ostaşul vrea onoare, orăşanul vrea siguranţă. Nu putem întemeia nimic dăinuitor dacă nu respectăm legile omeniei şi ale vieţii.

Viaţa omului, cinstirea avutului, respectarea muncii şi casei altuia sunt valori pe care veacuri de civilizaţie le-au împietrit în fiinţa popoarelor, iar când acestea s-au dărâmat în datinile unui Neam, Neamul s-a stins.

Un popor care nu respectă trecutul şi datina creştinească, un popor care îşi pierde credinţa, un popor care nu cultivă iubirea pentru morţii săi, este un popor condamnat [8].

[8] Căci, de la antici şi până astăzi, nu răzbat în veşnicie decât popoarele care au cultul eroilor şi al mormintelor.Eroii şi martirii sunt pentru un neam ceea ce sunt profeţii pentru religie şi sfinţii pentru Biserică. Ei sunt verigile prin care se leagă lanţul veşniciei naţionale…Ca magii, cărora singuri le-a dăruit Domnul taina drumurilor de lumină, aceşti despicători de poteci noi îşi duc harul pentru împliniri de taine.Cu cât un neam îşi poate împodobi mai mult istoria cu apariţiile acestea neobişnuite, cu atât el e mai glorios şi mai mare ; şi cu cât un neam este mai sterp în înţelegerea şi în crearea eroilor şi a martirilor, cu atât prezenţa lui în Istorie este mai măruntă şi mai trecătoare. De aceea, popoarele trebuie să aibă o adevărată religie închinată oamenilor predestinaţi, eroilor şi martirilor.

Trebuie deci să reluăm firul întrerupt şi să călcăm pe drumul pe care au călcat strămoşii noştri [9].

[9] Adică Neamul Românesc trebuie să se întoarcă la izvoarele lui; fapta lui să oglindească toate virtuţile strămoşeşti.

Crucea şi Stindardul, Ogorul şi Patria, Onoarea şi Virtutea, Înfrăţirea şi Iubirea, Legea şi Omenia să fie ţelul nostru de acum înainte, fiindcă el a fost, veac de veac, este şi va rămâne crezul adevăraţilor Români.

De acum înainte seriozitatea va lua locul uşurinţei, vrednicul va da la o parte pe nevrednic, onestitatea va zdrobi tâlhăria, caracterul va înfrânge pe viclean şi-l va împiedica să mai străbată, prin intrigă şi linguşire, prin minciună şi perfidie, prin înrudire şi prin ticăloşie, către vârfurile de comandă pe care au pus stăpânire acei care au dus Ţara şi instituţiile ei acolo unde ştim, simţim şi suferim că sunt.

Trândăvia, interesul personal, intriga, necinstea, minciuna, trădarea, linguşirea, lipsa de merit şi de caracter, ameninţarea şi ura – acestea le urâţi cu toţii – o ştiu – şi eu le urăsc cel dintâiu.

Munca, adevărul, dreptatea, cinstea, caracterul, onoarea, loialitatea, meritul şi ridicarea prin competenţă şi disciplină, respectul faţă de toate aceste temeiuri de viaţă, iată ce aţi voit, iată ce trebuie să întemeiem în noul Stat.

Opera aceasta grea nu o vom duce la bun sfârşit decât dacă este o unire desăvârşită între noi, unire care să pornească din sufletele şi din minţile noastre şi care să se traducă în acţiune [10].

[10] Nu uitaţi că statul Naţional înseamnă topirea tuturor credinţelor şi a tuturor forţelor noastre într-un singur scop: rezidirea pentru veşnicie şi din temelie a Neamului nostru.

Numai procedând astfel vom putea să salvăm acest nenorocit atât de încercat Neam.

Cu cât loviturile vor fi mai mari, cu atât dârzenia noastră va trebui să fie mai mare, munca noastră mai încordată şi voinţa noastră de a învinge mai fără de limită.

Deschideţi înainte larg porţile casei voastre şi primiţi pe toţi acei care vin purtaţi de puterile lor, de trecutul lor nepătat, de dârzenia lor românească şi de voinţa lor de înfrăţire, de muncă şi de luptă.

Nu duşmăniţi pe nimeni, nu îndepărtaţi pe nimeni, oricare le-ar fi fost judecata şi credinţa politică până azi. Neamul nu are destule energii şi destule suflete câte ne trebuie pentru viitoarea şi marea lui înălţare, pentru ca vreuna să rămână în afară. Alte ţări au sfărâmat în ruine, au scăldat în sânge si au plătit cu jertfe de fraţi actele reparatorii şi înnoirile din temelie ale alcătuirilor lor. Noi să le împlinim numai cu frământarea sufletelor noastre şi în liniştea faptelor noastre.

Un Neam poate fi redeşteptat prin viforul entuziasmului, dar nu poate fi înălţat decât prin dogoarea muncii şi patima răspunderii.

Adevărata educaţie nu este numai şcoala cărţii, ci şi şcoala Neamului. Ea zideşte nu numai cultura, dar înalţă şi întăreşte conştiinţa naţională, prin cultul credinţei în Dumnezeu şi în puterile Patriei.

Învăţământul este şi şcoala vieţii şi şcoala luminii. Adevăratul profesor dăltuieşte sufletele şi caracterele, ca sculptorul în piatră.

Să ascultăm porunca de dincolo de mormânt a strămoşilor şi martirilor noştri şi să nu uităm datoria sacră pe care o avem de a trece copiilor noştri o Ţară frumoasă, o Ţară puternică înlăuntru şi respectată în afară, în sfârşit, o Ţară la care am aspirat cu toţii şi pentru care am pătimit cu toţii.

Şcoala românească trebuie să plece de la baza structurală românească, care este ţăranul. Prin cultură omul capătă conştiinţa adevărată a rostului său în viaţă şi în naţiune, află puterea muncii şi curajul răspunderii şi dobândeşte conştiinţa rostului naţional în mijlocul celorlalte popoare.

Imitând o cultură străină, nu se poate întemeia o adevărată cultură naţională. Universităţile trebuie să fie pentru noi zidurile nevăzute ale veşniciei româneşti, iar pentru cei din afară, cetăţile adevărului, ale drepurilor şi ale mândriei noastre naţionale.

Slujitorii Bisericii, mai mari şi mai mici, să fie pătrunşi, până în adâncul conştiinţei lor, de caracterul dumnezeesc al ei şi de răspunderea lor de trimişi ai lui Dumnezeu în mijlocul neamului nostru [11].

[11] Dacă gândul vostru nu este cu totul dăruit Creatorului, dacă inima voastră nu se frământă cu adevărat pentru păcatele oamenilor, atunci şi zidurile bisericilor sunt reci şi chipurile sfinţilor de pe icoane sunt crunte şi clopotele sună spart şi lumânările par stinse. Faceţi în aşa fel, încât oamenii să simtă nevoia să meargă la Biserică şi să dorească ceasul de rugăciune ca o mare liniştire sufletească. Evanghelia Mântuitorului este faptă. Ea nu a fost scrisă ca să fie, ci pentru că a fost trăită. Viaţa lui Cristos-Dumnezeu a fost supusă trudei legilor omeneşti, a acceptat pecetea pedepsei divine şi a luptat pentru răscumpărarea noastră. Aşa că din ea şi numai prin ea să tălmăciţi viaţa credincioşilor.Ascultaţi poverile lor şi arătaţi-le că toate au fost trăite şi înfruntate de Dumnezeu pentru biruinţa lor. Cel mai mic sbucium din viaţa oricăruia făceţi-l să intre, să se regăsească şi să se aline prin Evanghelie. Şi veţi vedea că rostul vieţii nu le va mai fi străin, că durerile le vor primi şi suferi cu credinţa că o fac întru biruinţa slavei cereşti.

Tălmăciţi în fiecare zi de sărbătoare, pe înţelesul tuturor, prin predici scurte şi înţelepte, Evanghelia. Învăţaţi-i să asculte şi să folosească în faptele lor de fiecare clipă, tot ce această carte a suferinţei a înscris numai din dragoste de oameni.

Numai astfel vor înţelege îndatoririle la care îi cheamă viaţa faţă de ei, faţă
de familia lor, faţă de semenii lor. Învăţăturile Evangheliei să se desprindă din fapta voastră. De aceea, vă cer în viaţa de toate zilele:
Să fiţi cei mai iubitori.
Să fiţi cei mai buni.
Să fiţi cei mai drepţi.
Să fiţi cei mai cinstiţi.
Să fiţi cei mai muncitori.
Să fiţi cei mai gospodari.
Să nu alergaţi niciodată după bani, fiindcă ei vă fac să alunecaţi pe
panta patimilor omeneşti.
Politica să o goniţi din jurul altarelor, aşa cum a gonit Mântuitorul
pe mânuitorii de bani.
Să o goniţi şi pentru voi şi pentru drept-credincioşii voştri. Ea a adus multă nenorocire în această Ţară. Ea v-a învrăjbit fiindcă, politica, la noi, a însemnat pândă. Să pândeşti un om, ca să-l dai la o parte; un loc ca să-l ocupi fără merit; un lucru ca să ţi-l însuşeşti cu orice preţ şi prin orice mijloc; o situaţie ca să ajungi cât mai repede şi să te îmbogăţeşti peste noapte.

Preotul, prin pregătirea lui, prin purtarea lui, prin deslegarea lui de cele pământeşti şi prin exemplul lui în toate, să readucă în faţa altarului şi în Biserică pe toţi aceia care s-au îndepărtat mai mult sau mai puţin de ea, din vina tuturor.

Oşteni, tezaur de putere şi mândrie, stâncă de piatră nebiruită, nu uitaţi, de la mic la mare, că sunteţi ieşiţi dintr-o brazdă stăpânită şi păstrată prin sânge şi în sânge.

Împletiţi-vă şi înfrăţiţi-vă cu această brazdă, staţi înfipţi în ea şi pregătiţi-vă să muriţi cântând pentru ea [12].

[12] Vă mărturisesc însă că lealitatea aceasta dusă la limita firii v-o voi putea cere cu inima uşoară abia atunci când rândurile voastre vor fi alcătuite numai, sau cel puţin aproape numai, din etnici români. Am instruit, în ultimii ani, aproape 400.000 de minoritari. Prin acest sistem am făcut o armată inamicilor noştri. Informaţiuni certificate au stabilit că Ungurii contează, în carnetele de mobilizare ale unităţilor de la est de Tisa, pe Ungurii instruiţi de noi, pe care speră de sigur să-i primească şi înarmaţi. Este probabil că aceleaşi speranţe şi calcule le nutresc şi le fac atât Bulgarii cât şi Ruşii.Am executat cu o conştiinţă care este păcat că nu am generalizat-o în toată activitatea noastră publică, angajamentele internaţionale care le-am luat, de a creea condiţiuni egale la drepturi şi îndatoriri tuturor acelora care trăiesc la noi…Astăzi, armata noastră are, şi mâine la războiu va avea, în medie, în rândurile ei, aproximativ 30% minoritari. În războiul trecut, şi numai unităţile de moldoveni au avut patru la sută evrei.Se ştie de toţi ce au păţit armata, administraţia şi teritoriile ocupate şi prizonierii români, de pe urma acestor oameni pe care i-am crescut, menajat, primit şi tratat de multe ori mai bine ca pe fraţii noştri de sânge. În spatele panicilor, trădărilor, predării unităţilor, alarmismului, defetismului, maltratării populaţiei şi a ofiţerilor noştri prizonieri erau totdeauna.

S-au uitat toate acestea. Uităm uşor. Este o crimă că o facem, fiindcă o vom plăti foarte scump. Ce vom păţi mâine este uşor de prevăzut. Cine poate să-şi ia răspunderea să apere fruntariile ţării şi independenţa neamului cu o armată în a cărei compunere vor intra 30 la sută minoritari? Eu nu.

Nici o altă ţară, din acelea care au aceleaşi angajamente, nu s-a ţinut de ele cu acelaşi zel ca noi. Aproape acelaşi procent de minoritari a răsturnat, când s-a prezentat momentul, o monarhie de care erau legaţi prin legături, tradiţie şi cultură de mai multe ori seculare.

Cum putem să ne facem noi, care n-avem nici organizarea, nici prestigiul, nici administraţia Austro-Ungariei, iluzia că nu ne vor răsturna şi pe noi?

Cum putem să pretindem Ungurilor de la noi să se bată în contra fraţilor lor?

Măsura pe care am luat-o de a-i trimite atât în timp de pace, cât şi la începutul războiului, pe alte fronturi, este şi plină de consecinţe şi puerilă.

Este plină de consecinţe dezastruoase fiindcă a încurcat mobilizarea armatei, producând haosul. A creat spectacolul continuei vânturări de soldaţi, care circulă necontenit pe socoteala Statului, de la un cap la altul al Ţării. La mobilizare aceşti oameni, mergând la corpurile unde vor fi chemaţi, vor arunca pe toate căile sămânţa anarhiei, se vor deda la acte de sabotaj, vor răspândi panica, vor practica spionajul şi trădarea, iar cei care vor ajunge la unităţile lor, vor antrena la defetism, la predări şi la dezertări în masă;

Este puerilă fiindcă măsurile de repartizare iniţială a forţelor nu pot avea la război durată. Realităţile lui ne vor forţa să aducem, din prima săptămână, forţe de peste tot şi de oriunde, pentru a conjura pericolul. Iată atât adevărul cât şi perspectiva.

Ce-i de făcut?

Să încetăm a instrui minoritarii, cel puţin pe cei din categoria periculoşilor. Să-i scoatem din lucrările de mobilizare şi să-i întrebuinţăm în unităţi organizate, după o sumară şi de formă instrucţie, la lucrările de redresare a Statului; să-i folosim în serviciile secundare.

Nu există putere în lume care să poată opri biruinţa lui Dumnezeu şi a celor ce au crezut şi cred în El. Nu este Răstignire fără Înviere. Dar trebuie să ne pregătim, să suferim, să o merităm. Munciţi, gândiţi, răbdaţi, tăceţi, încordaţi-vă, oţeliţi-vă şi aşteptaţi. Orice secundă pierdută în intrigă şi luptă poate să ne fie mortală.

Cred şi mărturisesc Învierea lui Cristos.
Cred în învierea Neamului Românesc!
Cristos a înviat.
Neamul Românesc va reînvia.
Prin noi, prin jertfa şi mântuirea noastră.
ROMÂNI,
Sus inimile!

Maresalul Ion antonescu, a fost un criminal de razboi? Regele Mihai, a fost un erou?

Era odata doua femei ce se certau cu privire la a cui este copilul.Cea dintai a raspuns: Nu, nu! Fiul tau este cel mort, iar fiul meu este cel viu!

Asa se certau ele inaintea regelui. Atunci regele a zis:

Una zice: „Fiul meu este cel viu, iar fiul tau este cel mort!”, iar cealalta zice: „Ba nu, ci fiul tau este cel mort, iar fiul meu este cel viu!”

Apoi regele a poruncit:„Aduceti-mi o sabie!” Si i-au adus o sabie. Iar el a zis: „Taiati copilul cel viu in doua si dati-i o jumatate uneia si o jumatate celeilalte!” Atunci femeia al carei fiu era viu s-a umplut de durere pentru fiul ei si a zis: Te rog, stapanul meu, da-i ei copilul, dar nu-l omori!

Va intreb, cine a facut cinste tarii noastre? Regele Mihai care ne-a abandonat sau Maresalul Ion Antonescu care s-a jertfit pentru noi? Prin care dintre cei doi a stralucit Hristos?

Mresalul Ion Antonescu si-a iubit tara! A iubit pana la capat, cu toata inima, cu tot sufletul, cu toata mintea si priceperea.



"Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi.
Dar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie.
Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi.
Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine,
aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele."
(Ioan 10:11-15)

Dumnezeu a refuzat continuitatea regelui Mihai si nu i-a dat copil de parte barbateasca din cauza ca ne-a dispretuit si abandonat. Spre deosebire de maresalul Ion Antonescu(Iacov) care a murit pentru noi, ispasind astfel pacatele, regele Miha(Esau) a preferat sa n-o faca. El a inteles gresit, crezand ca poporul trebuie sa slujeasca regele si nu regele poporul, dandu-si viata pentru el. Din aceasta cauza,Dumnezeu a dat imparatia in mainile altuia.

Astazi, Dumnezeu hotareste un nou potop sau mai bine zis, un botez. Este vorba despre botezul mortii sau cupa pe care Dumnezeu o da Romaniei s-o bea.

”Am un botez cu care trebuie sa fiu botezat si cat de apasat sunt pana este indeplinit!” (Luca 12:50)

Romania poarta stigmatele lui Cristos, ea are un botez prin care trebuie sa treaca, acesta este un botez al mortii. Daca cineva nu va primi acest botez al romaniei sau nu se naste din nou in numele acesta, acela nu va mai intra in imparatia lui Dumnezeu. Acest botez, inplica din partea tuturor romanilor, de-a nu ne impotrivi dupa cum nici Cristos nu s-a impotrivit ci a fost ca un miel pe care il duci la taiere.
Beti aceasta cupa din partea lui Dumnezeu, primiti acest botez al mortii prin care a trecut si Cristos si veti vedea nefilimii(impostorii,alogenii, zgura, pleava) iesind dintre voi, dezicanduse de voi. Primiti ranile lui Cristos.

Romania va trece prin valea umbrei mortii cum zice biblia, de aceea avem nevoie sa ne intoarcem la ce-i al nostru, la sangele martirilor si eroilor nostri care nu ne vor lasa sa cadem in apostazie, sa ne dezicem de Romania. Acesta este pastele(trecere) nostru al Romanilor.

''Sa va tineti de juramantul dat mie(juramant/legamant sfintit prin sangele lor), caci singura, statornicia noastra in credinta data, si pe mine si pe toata Romanimea o poate mantuii.’’- HOREA

El este Fiul Patriei, El si Patria(Tatal) una sunt. Patria devenise trup, a venit la ai sai si ai sai nu nu l-au primit, dar tuturor celor care l-au primit le-a dat dreptul sa fie numiti Fii Patriei si frate al lui. Maresalul, la fel ca si bravii nostrii eroi si martiri din istoria noastra, ei sunt oglindire a lui Hristos, o cheie spre al intelege/cunoaste pe Hristos. Ei sunt tutore spre Hristos.
Cei rai nu vor intelege niciodata, Dumnezeu ii tine legati, cocosati si vor muri in pacatele lor.

Hristos a fost oglindit prin Maresalul Ion Antonescu. El a venit la ai sai si ai sai nu l-au primit ci i-au indragit pe straini in paguba Fiului Patriei care El si Patria una erau/sunt.
El a venit ca sa dovedeasca Romania(cetatea) vinovata in ce priveste PACATUL, DREPTATEA si JUDECATA.
In ce priveste PACATUL: fiindca n-au crezut in El, macar ca El si Patria una erau. Si cu toate astea El a murit in afara zidurilor cetatii, ca si apatrid, blestemat.
In ce priveste DREPTATEA: fiindca El a plecat si nu se va mai intoarce(Leea a incetat sa nasca), lasandu-ne astfel prada amantilor(strainilor) pe care i-am indragit.
In ce priveste JUDECATA: fiindca printul lumii acesteia(cu referire la regele Mihai) este dovedit ca un oportunist, un pastor rau care atunci cand vede lupul, lasa oile si fuge. Este judecat ca unul care nu merita sa primeasca stapanirea fiindca este lipsit de spirit de sacrificiu, prin urmare nu este "un om dupa inima lui Dumnezeu" care nu cere sa i se slujeasca ci ca El sa slujeasca si sa-si dea viata pentru multi.

"Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.
În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine;
în ce priveşte neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl, şi nu Mă veţi mai vedea;
în ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat."
(Ioan 16:8-11)