Pasaje controversate
+2
Janos Takacs
Işfa Alin
6 participanți
Pagina 2 din 2
Pagina 2 din 2 • 1, 2
Mat 28:19: Botezul creştin este trinitarian sau unitarian ?
Textul de mai jos l-am preluat integral dintr-un articol pe care l-am scris mai demult. Poate va fi de folos cuiva:
Nu avem dreptul să respingem învăţătura acestui text, care este în armonie cu atâtea învăţături biblice, doar pentru faptul că, s-ar părea că ucenicii lui Iisus ar fi folosit o formulă mai simplă, botezând în numele lui Iisus, în toate cele NUMAI patru locuri unde este menţionat un act al botezului (FA 2:38; 10:48; 8:16; 19:5). Există şi o serie de mărturii extrabiblice ale botezului în formulă trinitariană din secolele II-III. Nu putem avea încredere absolută în acestea, întrucât scrierile patristice, fiind mai rare decât cele biblice, au fost uneori interpolate. Dar nici nu putem susţine că toate referirile la botezul trinitar, din aceste scrieri care preced Sinodul Niceean, sunt interpolări.
Unii antitrinitarieni merg atât de departe încât suspectează că textul din Mat 28:19 a fost modificat, interpolându-se formula trinitariană „târzie”, aşa cum s-a întâmplat cu faimoasa commă ioanină din 1 In 5:7, 8. Dar situaţia nu este asemănătoare. În ce priveşte fragmentul trinitar din 1 Ioan 5:7-8, toţi învăţaţii recunosc de multă vreme că este o adăugire, în timp ce în Matei 28:19 toate manuscrisele existente atestă în unanimite prezenţa formulei baptismale trinitariene. Există o
glosă în unele manuscrise secundare, care repetă aici pasajul din Ioan 20:21, ceea ce nu schimbă nimic în esenţă, dar aceasta, în mod natural, nu este redată de traducători.
Matei 28:19 trebuie studiat serios şi nu manipulat. AS susţine că aici, numele Tatălui este Iahwé,
numele Fiului este Iisus, dar Spiritul Sfânt nu are nume. Dar în Biblie, Iahwé este numele propriu al Dumnezeirii, nu al Tatălui doar.Acelaşi Nume îl poartă Fiul, cum am arătat mai sus, ceea ce ştiau şi
autorii NT. Ioan, după ce citează din Isaia 6, cu referire la slava lui Iahwé, arată că aceasta este slava lui Iisus, pe care iudeii au respins-o, deoarece au iubit mai mult slava oamenilor (In 12:37-43).
Deşi nu-mi amintesc un caz în care numele lui Iahwé să fie aplicat Duhului, sensul acestui nume este însă aplicat, deoarece este numit Duhul cel Veşnic (Ev 9:14). În realitate, textul di Matei 28 nu se referă la mai multe nume, ci la un singur nume, întrucât în textul grecesc, nume este la singular (onoma, compară cu onomata, Ap 21:14).
Allen Stump însuşi găseşte până la urmă o soluţie care, dacă ar fi consecvent, l-ar ajuta să admită formula baptismală trinitariană: „putem vedea că Iisus nu dădea astfel o formulă specifică pentru ca predicatorul s-o recite la botez.” Este foarte posibil, ca Iisus să nu fi intenţionat simpla rostire a unei formule, aşa cum, îndemnul de a ne ruga în numele lui Iisus, nu înseamnă doar că în timpul rugăciunii, sau la sfârşit, să menţionăm formula magică, „în numele lui Iisus Te rugăm”. Dar în acest
caz, de ce crede AS că relatările botezurilor din Faptele Apostolilor sunt ar contrazice această „formulă”? Atunci şi cealaltă „formulă” poate fi înţeleasă la fel de liber, şi nu mai există nici o
contradicţie. Dar problema lui AS nu este uzul liturgic al formulei, ci conţinutul ei teologic. Acesta sperie atât de tare pe toţi semiarienii, încât sunt nevoiţi să facă orice pentru a ieşi de sub autoritatea textului.
În FA 8:37, Luca nu face referire la nici o formulă, ci relatează cum candidatul, înainte de botez, a primit adevărul fundamental al creştinismului: Evanghelia, adevărul despre Iisus Christos cel
Răstignit, după cuvântul profeţilor (v. 35). În FA 19, Luca relatează botezul unor foşti discipoli ai lui Ioan. Fuseseră botezaţi deja cu botezul lui Ioan, care era botezul pocăinţei faţă de Dumnezeu şi de
Legea Lui. Acesta era un botez iudaic, întrucât şi iudeii botezau pe păgânii care treceau la idaism şi acceptau circumcizia. Dar aceştia nu primiseră Spiritul Sfânt, fiindcă darul Spiritului se dădea în urma
mărturisirii că Iisus este Christosul, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul. Ucenicii lui Ioan nu erau siguri de acest adevăr, ba încă mulţi din ei au crezut că Ioan este Christosul. De aceea, Pavel i-a botezat „în Numele lui Iisus”, nu cu referire la o simplă formulă, ci predicându-le pe Iisus spre convingere. Astfel au primit şi confirmarea Duhului Sfânt, şi în acest mod putem vedea cum experienţa lor era completă, că au fost botezaţi nu doar în numele Tatălui, ci şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.
Un amănunt interesant este şi faptul că aceste botezuri „în numele lui Iisus” erau administrate iudeilor sau prozeliţilor iudei, care aveau cunoştinţa de Dumnezeu, dar nu cunoşteau pe Iisus şi Duhul Lui. De aceea, erau botezaţi în numele lui Iisus şi primeau Duhul Sfânt. Aceasta nu vrea să spună că ei nu aparţineau şi Tatălui. Dimpotrivă, deja aparţineau. În Matei 28 însă, prin contrast,
Iisus îi trimite pe ucenici să boteze oameni din toate popoarele, adică păgâni care n-au auzit niciodată de Dumnezeul adevărat, de Fiul Său Iisus Christos, sau de Duhul Sfânt. De aceea este foarte posibil ca „formula” trinitariană să fie accentuată mai târziu, când majoritatea
convertirilor erau dintre păgâni. Interesant este şi faptul că la botezurile din Faptele Apostolilor sunt menţionate şi celelalte două Persoane divine. Aş pune întrebarea: În numele Cui a fost Iisus botezat ? Trinitatea este menţionată ca fiind prezentă acolo, la Iordan, dar numai Iisus era vizibil, proeminent. Tatăl doar şi-a făcut auzit glasul, iar Duhul a străfulgerat ca o lumină deasupra lui Iisus, în chip de porumbel venind în zbor.
Botezul care este o dedicarea doar lucrării Tatălui şi a Fiului, este incomplet ca experienţă, dacă
nu este primită şi lucrarea Spiritului Sfânt:
FA 8:12 ei au crezut ....evanghelia împărăţiei Lui Dumnezeu şi în numele lui Iisus Christos au fost botezaţi. v. 15 [apostolii] s-au rugat pentru ei ca să poată primi şi ei Duhul Sfânt...(v. 16) fiindcă Duhul Sfânt nu venise încă peste nici unul dintre ei; ei doar fuseseră botezaţi în numele
Domnului Iisus.
Allen Stump continuă şi afirmă că botezul în numele Celor Trei înseamnă botezul în caracterul Celor Trei. Dar dacă vorbim de caracterul a trei entităţi diferite, înseamnă că le considerăm persoane, deoarece numai persoanele au caracter, iar dacă sunt trei, înseamnă că Duhul este o persoană distinctă, nu Se confundă cu persoana Tatălui sau a Fiului, deşi toţi trei au acelaşi caracter, adică sunt una în caracter.
Încheindu-şi pledoaria împotriva prezenţei Trinităţii în Matei 28, AS declară: „Ce binecuvântare că chiar dacă există îngrijorări legitime despre aceste versete, ele nu au fost distorsionate în aşa fel încât să înveţe rătăcire”. Noi nu avem decât să spunem „Amin!”. Dar ne îngrijorează faptul că această stranie mărturisire vine din partea unora care nu vor să recunoască învăţătura clară cuprinsă în această formulă baptismală: Că Dumnezeu este în Trei Persoane, care sunt una şi au acelaşi Nume mai presus de orice nume. Şi că prin botez suntem dedicaţi şi Duhului Sfânt, a cărui locuire şi
lucrare în noi şi prin noi este esenţială.
Florin Lăiu- Mesaje : 19
Data de înscriere : 21/09/2008
Re: Pasaje controversate
Dragă Florin:
Tu spui:
"În concluzie, nu văd de ce aici termenul מוצאות "moţa'ot" ar trebui să se refere neapărat la "originea" pre-cosmică a lui Messia. El nu are început ca fiinţă divină (Ev 7:3 "neavând nici început al zilelor... asemănat cu Fiul lui Dumnezeu"; Ex 3:14.24 "Cel ce Se numeşte EU SUNT"). Dumnezeu nu se naşte şi nu moare. Eu cred că profetul vrea doar să arate că Messia cel care Se naşte în Betleem este preexistent naşterii Sale omeneşti, şi anume este Acela care a condus pe Israel de la început (Marele "Eu SUnt", "Solul lui Dumnezeu = DUmnezeu")."
În primul rând acele ieşiri (în text ebraic şi în Septuaginta), nu se poate referi la naşterea Lui în Betleem, pentru că profetul Mica prin sec. VIII î.H. vorbeşte de ieşirile Lui din timpuri străvechi, aceste ieşiri în opinia Duhului Sfânt care l-a inspirat pe Mica nu sunt la viitor, ci din timpuri străvechi.
Astfel ele se referă la nașterea Fiului din Tatăl cu milenii înainte de Mica.
Argumentul din Ev 7:3 "neavând nici început al zilelor... asemănat cu Fiul lui Dumnezeu"; este fals, Interpretarea trinitariană este că Fiul lui Dumnezeu nu are „început al zilelor, nici sfârşit al vieţii”. Însă această interpretare ridică câteva probleme, după cum urmează: 1) Însemnă că şi Melhisedec, un om, nu a avut un început al vieţii, deci el este etern ca Dumnezeu!?!
2) Oare este Melhisedec = Cristos, cum interpretează unii, sau o teofanie (arătare a lui Dumnezeu)?
Nu, Melhisedec a fost un om, care a fost „asemănat”, cu Fiul lui Dumnezeu, expresia cheie este „asemănat”.
Însă care este interpretarea cea mai simplă şi cea mai sigură, la fraza: „fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, ne având nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii ….”? Interpretarea acestui text, este că pur şi simplu nu exista vreo înregistrare genealogica cu privire la trecutul lui.
Într-un manuscris vechi aramaic al Noului Testament, tradus de Lamasa în engleză, (Ancient Eastern Text Bible-OE: George M. Lamsa's Translations from the Aramaic of the Peshitta ), textul în aramaică nu spune „fără tată, fără mamă ...”; ci spune: „Atât tatăl său cât şi mama sa nu sunt înregistraţi în genealogii; şi nici începutul zilelor lui nici sfârşitul vieţii lui; dar, ca Fiul lui Dumnezeu, a lui preoţie se adânceşte în eternitate.” (tradus din engleză). Adică nu are tată, mamă, spiţă de neam, adică genealogie, nu pentru că nu are în realitate; ci, în sensul că nu se cunosc părinţii lui, şi nici strămoşii lui şi nu sunt consemnaţi în vreun document genealogic (vezi: nota de subsol din NTTF – 2007).
În „Teologie Elementară” de C. Ryrie la p. 235 se explică: „...Fără tată, fără mamă nu însemnă că Melhisedec n-a avut părinţi, nici că nu s-a născut şi n-a murit, ci doar că Scriptura nu conţine nici o relatare a acestor evenimente, astfel încât el să fie cât se poate de asemănător cu Cristos.” .
Această exprimare „fără tată, fără mamă”, este asemănătoare cu cea din Estera 2:7, unde se spune despre Estera: „El creştea pe Hadasa, adică Estera, fata unchiului său; căci ea n-avea nici tată nici mamă. Fata era frumoasă la statură şi plăcută la vedere. După moartea tatălui şi a mamei sale, Mardoheu o luase de suflet.” Aici fraza: „căci ea n-avea nici tată nici mamă”, se referă la faptul că părinţii nu mai era în viaţă, nu că ea nu avea părinţi în realitate.
În plus, Biblia spune despre creştini în Ioan 1:12,13, că ei nu sunt născuţi din sânge, nici din voia cărnii sau a vreunui om; cu alte cuvinte ei nu au tată, mamă, spiţă de neam, deoarece ei sunt „născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om”! Însă acest pasaj nu doreşte să ne facă să înţelegem că creştinii nu au părinţi umani; ci, se referă că naşterea lor de sus, sau spirituală este din Dumnezeu, nu prin părinţi umani şi nu e legată de carne şi sânge; ci, de Dumnezeu (Ioan 1:12,13).
În mod asemănător, preoţia lui Melhisedec nu e legată de părinţii lui sau de o ramură genealogică; ci, de Dumnezeu care i-a dat această onoare de a fi preot (Evrei 5:4).
Astfel autorul Epistolei către evrei, trage această concluzie inevitabilă, deoarece dezvoltă tema preoţiei cereşti a Domnului Isus, pe baza Psalmului 110:4, explicat în lumina celor scrise în Geneza 14:28, unde Melhisedec apare şi dispare brusc, fără să se spună nimic despre naşterea şi moartea sa, despre strămoşii sau urmaşii lui. El este prezentat astfel, ca şi cum ar fi superiorul lui Avram, şi implicit, superior neamului preoţesc al lui Aaron care se trage din Avram. Astfel este stabilită superioritatea lui Cristos, şi a preoţiei Lui, şi a rânduirii stabilită de El faţă de orânduirea levitică din perioada Vechiului Testament (Evrei 5:6-11; 6:20-7:28).
Iar fraza: „asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, rămâne preot în veac”, în sensul că preoţia după rânduiala lui Melhisedec nu se sfârşeşte vreodată, chiar dacă omul Melhisedec a murit, deoarece toţi mor în Adam (Romani 5:12; 1Corinteni 15:22), Melhisedec ca slujbă, ca preoţie nu se sfârşeşte vreodată, Isus este preot pentru totdeauna după rânduiala lui Melhisedec (Evrei 7:21-24,28).
În plus, "Eu sunt" din Exod 3:13-15, se referă la Tatăl nu la Fiul, a lua eu sunt din Ioan 8:58 şi al asocia cu Exod 3 este greşit în Ioan 5:58 se referă la vârsta Fiului, iar în Exod 3 la identitatea lui Dumnezeu.
Putem face un topic separat pentru a dezvolta această problemă.
Tu spui:
"În concluzie, nu văd de ce aici termenul מוצאות "moţa'ot" ar trebui să se refere neapărat la "originea" pre-cosmică a lui Messia. El nu are început ca fiinţă divină (Ev 7:3 "neavând nici început al zilelor... asemănat cu Fiul lui Dumnezeu"; Ex 3:14.24 "Cel ce Se numeşte EU SUNT"). Dumnezeu nu se naşte şi nu moare. Eu cred că profetul vrea doar să arate că Messia cel care Se naşte în Betleem este preexistent naşterii Sale omeneşti, şi anume este Acela care a condus pe Israel de la început (Marele "Eu SUnt", "Solul lui Dumnezeu = DUmnezeu")."
În primul rând acele ieşiri (în text ebraic şi în Septuaginta), nu se poate referi la naşterea Lui în Betleem, pentru că profetul Mica prin sec. VIII î.H. vorbeşte de ieşirile Lui din timpuri străvechi, aceste ieşiri în opinia Duhului Sfânt care l-a inspirat pe Mica nu sunt la viitor, ci din timpuri străvechi.
Astfel ele se referă la nașterea Fiului din Tatăl cu milenii înainte de Mica.
Argumentul din Ev 7:3 "neavând nici început al zilelor... asemănat cu Fiul lui Dumnezeu"; este fals, Interpretarea trinitariană este că Fiul lui Dumnezeu nu are „început al zilelor, nici sfârşit al vieţii”. Însă această interpretare ridică câteva probleme, după cum urmează: 1) Însemnă că şi Melhisedec, un om, nu a avut un început al vieţii, deci el este etern ca Dumnezeu!?!
2) Oare este Melhisedec = Cristos, cum interpretează unii, sau o teofanie (arătare a lui Dumnezeu)?
Nu, Melhisedec a fost un om, care a fost „asemănat”, cu Fiul lui Dumnezeu, expresia cheie este „asemănat”.
Însă care este interpretarea cea mai simplă şi cea mai sigură, la fraza: „fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, ne având nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii ….”? Interpretarea acestui text, este că pur şi simplu nu exista vreo înregistrare genealogica cu privire la trecutul lui.
Într-un manuscris vechi aramaic al Noului Testament, tradus de Lamasa în engleză, (Ancient Eastern Text Bible-OE: George M. Lamsa's Translations from the Aramaic of the Peshitta ), textul în aramaică nu spune „fără tată, fără mamă ...”; ci spune: „Atât tatăl său cât şi mama sa nu sunt înregistraţi în genealogii; şi nici începutul zilelor lui nici sfârşitul vieţii lui; dar, ca Fiul lui Dumnezeu, a lui preoţie se adânceşte în eternitate.” (tradus din engleză). Adică nu are tată, mamă, spiţă de neam, adică genealogie, nu pentru că nu are în realitate; ci, în sensul că nu se cunosc părinţii lui, şi nici strămoşii lui şi nu sunt consemnaţi în vreun document genealogic (vezi: nota de subsol din NTTF – 2007).
În „Teologie Elementară” de C. Ryrie la p. 235 se explică: „...Fără tată, fără mamă nu însemnă că Melhisedec n-a avut părinţi, nici că nu s-a născut şi n-a murit, ci doar că Scriptura nu conţine nici o relatare a acestor evenimente, astfel încât el să fie cât se poate de asemănător cu Cristos.” .
Această exprimare „fără tată, fără mamă”, este asemănătoare cu cea din Estera 2:7, unde se spune despre Estera: „El creştea pe Hadasa, adică Estera, fata unchiului său; căci ea n-avea nici tată nici mamă. Fata era frumoasă la statură şi plăcută la vedere. După moartea tatălui şi a mamei sale, Mardoheu o luase de suflet.” Aici fraza: „căci ea n-avea nici tată nici mamă”, se referă la faptul că părinţii nu mai era în viaţă, nu că ea nu avea părinţi în realitate.
În plus, Biblia spune despre creştini în Ioan 1:12,13, că ei nu sunt născuţi din sânge, nici din voia cărnii sau a vreunui om; cu alte cuvinte ei nu au tată, mamă, spiţă de neam, deoarece ei sunt „născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om”! Însă acest pasaj nu doreşte să ne facă să înţelegem că creştinii nu au părinţi umani; ci, se referă că naşterea lor de sus, sau spirituală este din Dumnezeu, nu prin părinţi umani şi nu e legată de carne şi sânge; ci, de Dumnezeu (Ioan 1:12,13).
În mod asemănător, preoţia lui Melhisedec nu e legată de părinţii lui sau de o ramură genealogică; ci, de Dumnezeu care i-a dat această onoare de a fi preot (Evrei 5:4).
Astfel autorul Epistolei către evrei, trage această concluzie inevitabilă, deoarece dezvoltă tema preoţiei cereşti a Domnului Isus, pe baza Psalmului 110:4, explicat în lumina celor scrise în Geneza 14:28, unde Melhisedec apare şi dispare brusc, fără să se spună nimic despre naşterea şi moartea sa, despre strămoşii sau urmaşii lui. El este prezentat astfel, ca şi cum ar fi superiorul lui Avram, şi implicit, superior neamului preoţesc al lui Aaron care se trage din Avram. Astfel este stabilită superioritatea lui Cristos, şi a preoţiei Lui, şi a rânduirii stabilită de El faţă de orânduirea levitică din perioada Vechiului Testament (Evrei 5:6-11; 6:20-7:28).
Iar fraza: „asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, rămâne preot în veac”, în sensul că preoţia după rânduiala lui Melhisedec nu se sfârşeşte vreodată, chiar dacă omul Melhisedec a murit, deoarece toţi mor în Adam (Romani 5:12; 1Corinteni 15:22), Melhisedec ca slujbă, ca preoţie nu se sfârşeşte vreodată, Isus este preot pentru totdeauna după rânduiala lui Melhisedec (Evrei 7:21-24,28).
În plus, "Eu sunt" din Exod 3:13-15, se referă la Tatăl nu la Fiul, a lua eu sunt din Ioan 8:58 şi al asocia cu Exod 3 este greşit în Ioan 5:58 se referă la vârsta Fiului, iar în Exod 3 la identitatea lui Dumnezeu.
Putem face un topic separat pentru a dezvolta această problemă.
calea- Mesaje : 72
Data de înscriere : 16/01/2011
Re: Pasaje controversate
Dragă Florin, ai mai spus:
"Un amănunt interesant este şi faptul că aceste botezuri „în numele lui Iisus” erau administrate iudeilor sau prozeliţilor iudei, care aveau cunoştinţa de Dumnezeu, dar nu cunoşteau pe Iisus şi Duhul Lui. De aceea, erau botezaţi în numele lui Iisus şi primeau Duhul Sfânt. Aceasta nu vrea să spună că ei nu aparţineau şi Tatălui. Dimpotrivă, deja aparţineau. În Matei 28 însă, prin contrast,
Iisus îi trimite pe ucenici să boteze oameni din toate popoarele, adică păgâni care n-au auzit niciodată de Dumnezeul adevărat, de Fiul Său Iisus Christos, sau de Duhul Sfânt. De aceea este foarte posibil ca „formula” trinitariană să fie accentuată mai târziu, când majoritatea
convertirilor erau dintre păgâni."
Uiţi că şi samaritenii, care nu aveau nici un legământ cu Dumnezeu, au fost botezaţi tot în numele lui Isus (Fapte 8:16). Tot la fel şi sutaşul Corneliu, un om dintre naţiuni a fost botezat împreună cu familia sa tot în Numele lui Isus Cristos (Fapte 10:44-48). De ce oare? Acelaşi formulă de botez, „pentru numele lui Isus”, este folosită şi de Pavel când îi botează pe ucenicii din Efes (Fapte 19:5); şi de asemenea pentru toţi creştinii, fie iudei, fie dintre neamuri, au fost botezaţi ,,pentru Hristos Isus” (Romani 6:3; Galateni 3:27). În plus, pasajul din Matei 28:19, învaţă că toate naţiunile trebuie botezate în Numele Sfintei Treimi, ori şi evreii se includ în „toate popoarele”, prin urmare, această încercare de armonizare între Matei 28:19 şi Fapte 2:38, etc. nu este validă.
"Un amănunt interesant este şi faptul că aceste botezuri „în numele lui Iisus” erau administrate iudeilor sau prozeliţilor iudei, care aveau cunoştinţa de Dumnezeu, dar nu cunoşteau pe Iisus şi Duhul Lui. De aceea, erau botezaţi în numele lui Iisus şi primeau Duhul Sfânt. Aceasta nu vrea să spună că ei nu aparţineau şi Tatălui. Dimpotrivă, deja aparţineau. În Matei 28 însă, prin contrast,
Iisus îi trimite pe ucenici să boteze oameni din toate popoarele, adică păgâni care n-au auzit niciodată de Dumnezeul adevărat, de Fiul Său Iisus Christos, sau de Duhul Sfânt. De aceea este foarte posibil ca „formula” trinitariană să fie accentuată mai târziu, când majoritatea
convertirilor erau dintre păgâni."
Uiţi că şi samaritenii, care nu aveau nici un legământ cu Dumnezeu, au fost botezaţi tot în numele lui Isus (Fapte 8:16). Tot la fel şi sutaşul Corneliu, un om dintre naţiuni a fost botezat împreună cu familia sa tot în Numele lui Isus Cristos (Fapte 10:44-48). De ce oare? Acelaşi formulă de botez, „pentru numele lui Isus”, este folosită şi de Pavel când îi botează pe ucenicii din Efes (Fapte 19:5); şi de asemenea pentru toţi creştinii, fie iudei, fie dintre neamuri, au fost botezaţi ,,pentru Hristos Isus” (Romani 6:3; Galateni 3:27). În plus, pasajul din Matei 28:19, învaţă că toate naţiunile trebuie botezate în Numele Sfintei Treimi, ori şi evreii se includ în „toate popoarele”, prin urmare, această încercare de armonizare între Matei 28:19 şi Fapte 2:38, etc. nu este validă.
calea- Mesaje : 72
Data de înscriere : 16/01/2011
Re: Pasaje controversate
Pai daca Cuvintul era Dumnezeu iar Iisus e Cuvintul de ce nu ar fi Iisus Dumnezeu ?
"Daca ati vazut pe Fiul a-ti vazut pe Tatal."
"Daca ati vazut pe Fiul a-ti vazut pe Tatal."
mihai39- Mesaje : 8
Data de înscriere : 10/03/2012
Re: Pasaje controversate
Traducerea Corectă este:
"În început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Zeul şi Zeu era Cuvântul".
Cuvântul nu este Zeul (articulat), ci Zeu, adică un Zeu, distinct de Zeul, lângă care era Cuvântul.
Ioan 1:1 nu susţine un singur Dumnezeu în trei persoane, sau în două persoane, ci doi Dumnezei, unul Dumnezeul (articulat), şi unul Zeu sau Dumnezeu nearticulat.
Dumnezeul alături de care era la început Cuvântul, este desemnat prin expresia grecească ὁ θεός, adică theós precedat de articolul hotărât ho. Aici theós este însoţit de articol. Construcţia alcătuită din substantiv şi articol indică o individualitate, o personalitate, în timp ce un nume predicativ la singular, nearticulat, care precedă verbul, indică o calitate a cuiva. Prin urmare, afirmând că Cuvântul, sau Logosul, era „un dumnezeu” sau „divin” sau „asemenea lui Dumnezeu”, sau o fiinţă divină, Ioan nu a vrut să spună că Cuvântul era Dumnezeul cu care era. El a menţionat pur şi simplu o anumită calitate a Cuvântului, sau a Logosului, fără a-l identifica însă cu Dumnezeul însuşi, ca şi cum Cuvântul ar fi unul şi acelaşi Dumnezeu, cu Dumnezeul faţă de care este prezentat ca fiind alături.
John L. McKenzie a afirmat: „Folosind termeni foarte precişi, Ioan 1:1 ar trebui tradus: «Cuvântul era cu Dumnezeu [=Tatăl] şi cuvântul era o fiinţă divină»”. (Dictionary of the Bible - New York, 1965, p. 317).
În Sfintele Evanghelii (Editura Presa Bună, Iaşi, 1997) se spune în nota de subsol de la Ioan 1:1: „Deoarece Dumnezeu este fără articol, după gramatica limbii greceşti este nume predicativ, iar Cuvântul este subiect. Prin această afirmaţie nu se intenţionează identificarea Cuvântului cu Dumnezeu, ci se indică natura divină a Cuvântului”.
În Noul Testament, traducere şi note de pr. Alois Bulai şi pr. Anton Budău, publicat de Editura Sapienţia, Iaşi 2001, la n.s. la Ioan 1:1, se explică: „b Ordinea cuvintelor în manuscrisul grec este: Dumnezeu era Cuvântul. Deoarece Dumnezeu” este fără articol, după gramatica limbii greceşti este nume predicativ, iar „Cuvântul”, cu articol, este subiect. Prin aceastã afirmaţie nu se intenţionează identificarea „Cuvântului” cu „Dumnezeu”, ci se indică natura divină a „Cuvântului”.
"În început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Zeul şi Zeu era Cuvântul".
Cuvântul nu este Zeul (articulat), ci Zeu, adică un Zeu, distinct de Zeul, lângă care era Cuvântul.
Ioan 1:1 nu susţine un singur Dumnezeu în trei persoane, sau în două persoane, ci doi Dumnezei, unul Dumnezeul (articulat), şi unul Zeu sau Dumnezeu nearticulat.
Dumnezeul alături de care era la început Cuvântul, este desemnat prin expresia grecească ὁ θεός, adică theós precedat de articolul hotărât ho. Aici theós este însoţit de articol. Construcţia alcătuită din substantiv şi articol indică o individualitate, o personalitate, în timp ce un nume predicativ la singular, nearticulat, care precedă verbul, indică o calitate a cuiva. Prin urmare, afirmând că Cuvântul, sau Logosul, era „un dumnezeu” sau „divin” sau „asemenea lui Dumnezeu”, sau o fiinţă divină, Ioan nu a vrut să spună că Cuvântul era Dumnezeul cu care era. El a menţionat pur şi simplu o anumită calitate a Cuvântului, sau a Logosului, fără a-l identifica însă cu Dumnezeul însuşi, ca şi cum Cuvântul ar fi unul şi acelaşi Dumnezeu, cu Dumnezeul faţă de care este prezentat ca fiind alături.
John L. McKenzie a afirmat: „Folosind termeni foarte precişi, Ioan 1:1 ar trebui tradus: «Cuvântul era cu Dumnezeu [=Tatăl] şi cuvântul era o fiinţă divină»”. (Dictionary of the Bible - New York, 1965, p. 317).
În Sfintele Evanghelii (Editura Presa Bună, Iaşi, 1997) se spune în nota de subsol de la Ioan 1:1: „Deoarece Dumnezeu este fără articol, după gramatica limbii greceşti este nume predicativ, iar Cuvântul este subiect. Prin această afirmaţie nu se intenţionează identificarea Cuvântului cu Dumnezeu, ci se indică natura divină a Cuvântului”.
În Noul Testament, traducere şi note de pr. Alois Bulai şi pr. Anton Budău, publicat de Editura Sapienţia, Iaşi 2001, la n.s. la Ioan 1:1, se explică: „b Ordinea cuvintelor în manuscrisul grec este: Dumnezeu era Cuvântul. Deoarece Dumnezeu” este fără articol, după gramatica limbii greceşti este nume predicativ, iar „Cuvântul”, cu articol, este subiect. Prin aceastã afirmaţie nu se intenţionează identificarea „Cuvântului” cu „Dumnezeu”, ci se indică natura divină a „Cuvântului”.
calea- Mesaje : 72
Data de înscriere : 16/01/2011
Pagina 2 din 2 • 1, 2
Pagina 2 din 2
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum