Matei 24:20

Cineva a trimis intrebarea:

rudi : ce vrea sa spuna in Matei 24 cu 20 ?
"Rugati-va ca fuga voastra sa nu fie iarna..."

Oare se refera la implinirea apocalipsei, ca aceasta sa nu aiba loc iarna?
Este vorba de un loc in care patriotismul nu-si are loc deoarece indeamna la parasire.
Se refera la caderea Babilonului, la cetatenii ei.
Ei au libertatea de-a alege, daca sa stea sau sa fuga, daca vor sa fie complice cu pacatele acesteia sau s-o paraseasca. Numai ca bine ar fi pt ei ca aceasta sa aiba loc intr-un timp mai bland.
Pacatul Babilonului este ca se va atinge de pomul interzis, de Romania. Nimeni nu vrea sa fie partasi la un asemenea pacat, asa ca e mai bine pentru cetatenii Babilonului s-o paraseasca(de preferat ca sa aiba loc primavara sau vara), patriotismul nu-si are loc, acesta ar fi ceva necurat pentru Dumnezeu.
Acesta nu este un Patriotism Christic.

Luca a adăugat un detaliu important care ne ajută să înţelegem lucrurile în perspectiva corectă pentru că el redă îndemnul lui Isus în cuvintele:
"Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că pustiirea lui este aproape. Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi" (21:20, 21)

În această formulare avem un element în plus. La vederea Ierusalimului înconjurat de oşti (cele care aşează urâciunea pustiirii, Dan. 11:31) discipolii puteau să ştie deja că pustiirea (persecuţia religioasă, Fap. 8:1, 3) este "aproape". Unii, mai prevăzători, puteau să-şi înceapă refugierea "atunci", alţii mai târziu la vederea urâciunii pustiirii în locul sfânt şi alţii să fie împiedicaţi de anumite cauze obiective să o facă (comp. Matei 24:19, 20). În toate aceste cazuri aveau să existe dificultăţi pentru cei persecutaţi, "un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi". Dacă Dumnezeu nu ar interveni oprind necazul, până la urmă "nimeni n-ar scăpa" (Mat. 24:21, 22).

Cu privire la osti sau lacuste, ca despre asta e vorba.
Sfatul de-a fugii, nu totdeauna este valabil ci depinde de care tabara te situezi.
Apostolul Petru ne spune ca daca cineva sufera pentru cauza buna, aceasta e o lauda, dar ce lauda este sa suferiti cu rabdare sa fiti palmuiti, cand ati facut rau?( 1 Petru 2:20).

Atunci cand Christos s-a aflat inconjurat de osti,ucenicii nu puteau urma acelasi sfat sa fuga, cauza suferintei era una demna de urmat, prilej de marturisire a credintei, a dragostei, a patriotismului christic.
In urma numai cu cateva zile ei erau plin de acest duh patriotic, al dragostei si sacrificiului.
Ei toti ziceau: „Haidem să mergem şi noi să murim cu El!”- Ioan 11:16

Si poetii nostri vorbesc despre osti/lacuste, o navalire a acestora din calea careia e mai bine sa fugi si o navalire in fata caruia sa stai demn.

Mihai Eminescu vorbeste despre o navalire in fata caruia sa stam demni caci n-avem de ce a ne rusina ci dimpotriva, acela care se va rusina, de acela se va rusina si romania.

Dela Turnu n Dorohoiu
Curg dusmanii în puhoiu
Si saseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strainatate.
( Doina-De la Nistru pân la Tisa.Mihai Eminescu)


Si acum cititi urmatorul poem a lui George Cosbuc si vedeti diferenta.

S-apropie ziua! Şi-atunci
Vedea-veţi, sălbateci barbari,
Câmpiile voastre-necate
De vuietul multor armate,
Ca vuietul apelor mari -
Veni-vom ca-n ziua de-apoi;
Va plânge cu hohote zarea
De cară, de cai, de strigarea
Mulţimii pornite spre voi!

Ieşi-vor din negru pămînt,
În zale de-argint cavalerii,
Puternici ca grindina verii,
Şi roibii cu nările-n vant
Vor trece-n sălbatec galop
Spre Roma! Şi miei vor fi leii,
Fugi-vor de spaimă mişeii
Cuprinşi de pornitul potop
Spre Roma! Călcînd pe cohorţi
Răzbi-ţi-vom colosul de-aproape
Şi nu va mai fi cine să-ngroape
Mulţimea cea mare de morţi!

Din Istru vom face pârâu,
Să-l umpli, romane, cu sânge,
Cu lacrimi pe care le-or plânge
Nevestele neamului tău!
Şi nu vei putea să mai pui
În şiruri înfrânta-ţi armată,
Şi-om face să fie odată
Toţi corbii şi lupii sătui!
Căci vultur să fii, un colos,
Cu aripi de repezi furtune
Şi cuibul în cer de l-ai pune,
De-acolo noi da-te-vom jos!

Ce-i viu sfâşia-vom în dinţi;
Aprinde-vom templele tale;
Vom naşte pustiul în cale;
Vom face pe-ai voştri părinţi
S-ascundă trufaşul lor chip
În togă, plângând de ruşine,
I-om trece sub furci caudine,
I-om pune cu fruntea-n nisip.
Si fără de milă, călăi,
În faşe strivi-vom poporul,
Şi mândri vom pune piciorul
Pe gâtu-mpăraţilor tăi!

Vom face cât cerul de nalt
Mormanul cadavrelor crunte
Şi munte vom pune pe munte
Şi cerului da-vom asalt.
(un cantec barbar George Cosbuc)