Pasaje controversate

Aduc în atenţie un prim pasaj controversat: Fapte 20:28, de unde s-ar deduce că Isus este Dumnezeu...aş dori să aud păreri despre acest pasaj........

Luati seama dar la voi insiva si la toata turma in care v-a pus Duhul Sfant supraveghetori, ca sa pastoriti biserica lui Dumnezeu, pe care a castigat-o cu sangele Celui al Sau

Biserica apuseana, ca sa nu mai vorbim de biserica din nordul Africii a fost foarte mult influentata de interpretarea modalista. Si aceasta sa regasit si in traducerile facute de ei. De fapt trinitarismul romano-catolic este cu un pas in modalism si cu unul afara.

Nu putem interpreta toata Biblia printr-un singur pasaj sau cuvintel, ci mai degraba vom interpreta un pasaj sau cuvintel prin ce spune intreaga Biblie.

Ioan 3:16 ce spune? Are D-zeu un Fiu? A murit acest Fiu pentru noi? Al cui a fost acest sange? Al lui D-zeu cum spun modalistii sau al Fiului lui D-zeu cum spune intreaga Scriptura?

"Biserica lui Dumnezeu pe care a câştigat-o cu propriul său sânge"

Desigur, cuvântul 'Domnul' putea fi înlocuit în timp de trinitarieni cu 'Dumnezeu' sau cuvântul 'Fiu' putea să fi existat în manuscrisele originale aşa cum sugerează NWT.

Un sens în care ar putea fi înţelese însă aceste cuvinte, fără nici o ajustare a textului original, este sugerat de Ioan 3:16. Acolo, pentru a exprima mărimea iubirii sau sacrificiului, Isus spune că Dumnezeu "a dat pe singurul său fiu".

În antichitate Dumnezeu a răscumpărat adunarea israelită dând ca preţ de răscumpărare oameni şi popoare străine (Isaia 43:3, 4). Acum, pentru adunarea creştină, a dat chiar pe singurul lui fiu, 'sângele' lui propriu, în sensul de cea mai apropiată sau iubită rudă (o formulare apropiată se găseşte în expresiile româneşti "rudă de sânge", "sânge din sângele cuiva", "sângele apă nu se face").

Sir Isaac Newton a demascat interpolarea care s-a facut pe alte doua versete importante, pe 1Ioan 5:7 si pe 1Timotei 3:16
http://en.wikipedia.org/wiki/An_Historical_Account_of_Two_Notable_Corruptions_of_Scripture
Cat de siguri putem fi ca acest text este redat fidel in Autorized King James Version din 1611, avand in vedere ca majoritatea traducerilor pro si neoprotestane se bazeaza pe acest text?

am studiat şi eu problema şi am găsit:

 „Luaţi seama decia la voi înşivă şi la toată turma în care v-a pus Duhul Sfânt supraveghetori, ca să păstoriţi Adunarea lui Dumnezeug, pe care. a cumpărat-o cu sângele Propriului Său Fiuh.” (Biblia Bucureşti 2001). Observaţi ce explică traducătorii la nota de subsol: g Unele ms. Adunarea Domnului.; alte ms. Adunarea lui Hristos. h Lit. cu sângele Celui al Său.
 „Vegheaţi asupra voastră şi asupra întregii turme peste care Duhul Sfânt v-a pus supraveghetori ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeua pe care şi-a dobândit-o prin sângele propriului Fiub.” (Noul Testament, traducere şi note de profesor Alois Bulai şi profesor Anton Budău, publicat de Editura Sapienţia, Iaşi 2002). Iar la nota de subsol se explică: a Multe manuscrise vechi au: Biserica Domnului, o altă serie de manuscrise au: Biserica Domnului şi a lui Dumnezeu. b Deşi textul original apare în forma: prin propriul său sânge, împreună cu multe traduceri moderne (BJ, RSV, TEV etc.), am introdus: propriului Fiu, pentru uşurarea sensului.
Iată că şi BB 2001, cât şi NT ’ 2002, explică că la n.s. că cu toate că literal este cu sângele Celui al Său sau prin propriul său sânge, totuşi sensul textului este „sângele propriului Fiu”, aşa cum apare în text. Chiar şi în versiuni de limba engleză, ca de pildă: The Holy Bible in Modern English, by F. Fenton, London; sau Today’s English Version, American Bible Society, New York, se introduce cuvântul „Fiu” în acest pasaj.
De fapt, bine cunoscuţi erudiţi trinitarieni: Bruce, Fitzmeyer, Knapp, Pesch, Weiser, cred că pasajul este destinat să însemne „sângele propriului Fiu”.

Mai vă aduc în atenţie un alt pasaj controversat:
Mica 5:2:
Mica 5:2 Şi tu, Betleeme Efrata, cu toate că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.

În limba ebraică cuvântul "obârşie" sau "origine" este la plural şi în Septuaginta este la plural, cu alte cuvinte traducerea literală ar fi: "originile".......întrebarea mea este de ce se vorbeşte de originile lui Isus la plural...?

Eu dau două variante posibile:

1) O origine din (născut din) Tatăl, iar a doua de lângă Tatăl, ceea ce ar duce la origini la plural.

2) Sau Fiul s-a născut din Tatăl, ulterior din nou a intrat în Tatăl, şi astfel putem vorbi de mai multe origini sau "ieşiri" (Septuaginta)........

aştept păreri.........

Limbile difera mult in alcatuire. Un frate grec imi spunea ca limba antica greaca e unica in lume si nu se poate reda in romana la exactitate. La fel e si cu ebraica veche, e un fel de unicat si nu se poate reda cu exactitate in limba romana, fiindca stramosii lor au gandit si s-au exprimat altfel, decat ai nostrii.
Limba ebraica difera de limba romana, inca de la alfabet. La alfabet ei au grupuri de litere, ca de exemplu la noi che, chi, ghe, ghi. Ei au spre exemplu aleph, bet, vet, gimel, dalet, etc.
Deci din start trebuie sa stii ca ai de a face cu o alta gandire in ce priveste limba, alta decat la noi.
Asa e si pluralul. La noi e mai simplu, nu avem plural ptr. masculin si feminin, ei au. Ex. la noi femei si barbati e scris cu acelasi i la sfarsit, la ei e specificare. La masculin e im si la feminin ot.
Apoi, au un fel de plural care exprima altceva decat am crede noi.
De ex.
zecur-im e, dupa cum si se vede la plural, genul masculin si inseamna batranete nu batraneti, deci nu e pluralul pe care l-am crede noi
la fel
neur-im e, dupa cum si se vede la plural, genul masculin si inseamna tinerete si nu tinereti, deci nu e pluralul pe care l-am crede noi
la fel
adama-tu, e dupa cum se pare, la plural si posibil sa fie la genul neutru, si inseamna intuneric, nu intunecimi, deci nu e pluralul pe care l-am crede noi.
Ca sa intelegi cuvantul "origine", la plural in ebraica, iata un exemplu apropiat> elohim
E plural, genul masculin, caci are im la sfarsit si aparent e la pluralul la care ne-am astepta noi, dar e cu un totul alt plural, care arata cu totul altceva, ca in cazul lui zecurim, neurim si adamatu. Elohim are la radacina cuvantul "el", care inseamna putere, deci la plural nu poate sa arate altceva decat tot putere, o putere la plural. Cuvantul in sine arata ca posesorul care se numeste elohim, poseda "putere majestuoasa", deci o putere marita, fata de puterea obisnuita, asadar pluralul arata spre o cantitate mare a puterii si nu spre pluralul persoanei. In nici un caz nu arata ca si cum persoana ar putea fi mai mult de doua persoane la un loc, cum sugereaza trinitarienii.
La fel, cuvantul ebraic "origine", care apare la plural, nu poate sa arate decat tot origine, dar arata ca este vorba de origine speciala, care este foarte lunga, in departari, asadar cuvantul arata spre lungimea originii si nu de cate ori sar fi nascut persoana.

In ce priveste primul text.
Ce spune un cercetator, dr. Mocsy Imre, romano-catolic dealtfel (acum decedat)? A scris o lucrare importanta despre problematica textelor.
El scrie - daca imi amintesc bine, ca incepand cu sec II s-au dezvoltat vreo cinci curente principale de copiere a manuscriselor (scoli sau directii, orientari diferite). De aceea avem aceste traduceri diferite, in unele manuscrise apare "biserica lui Dumnezeu", in altele "biserica lui Christos" sau "biserica Domnului". Din pacate promoterii acestor curente de traduceri, si-au bagat propriile conceptii in text, dorind sa stilizeze, sa cizeleze, sa faca mai atragator, sau mai liturgic, mai poetic textul. Si nu in ultimul rand - cel mai fatal - sa faca mai inteles textul, din punct de vedere al doctrinei pe care o reprezentau.
Deci, s-au facut chiar mici interpolari sau omiteri in aceasta directie, cel mai celebru exemplu este modificarea formulei de botez, care, pana la urma s-a impus in toate aceste cinci directii diferite. Asta dr. Mocsy n-a indraznit sa o arate, desi banuiesc ca stia, dar au scris-o altii.

În ebraică există cuvinte care se folosesc în plural sau numai în plural pentru lucruri singulare (ex. marea, cerul). Probabil pentru că acestea sunt mari, impresionante.

Totuşi în Mica 5:2 nu pare să fie cazul. Dacă "originea" este un moment de timp în trecut, acesta nu ajunge mai în trecut prin pluralul "origini". Exact aşa cum în română 'a merge la origine' sau 'a merge la origini' este cam acelaşi lucru din punct de vedere al timpului.

Întrucât aici cuvântul "origini" (ieşiri) ar putea fi deci în plural numeric, ar putea exista o explicaţie?

Este interesant cum redă o versiune biblică pasajul:

The Message Bible:
"Şi tu, Betleeme, ţinutul lui David,
bondocul puilor—
Din tine va veni conducătorul
care va conduce ca păstor Israelul.
El nu va fi un parvenit, nici un pretendent.
Arborele lui geneaologic este vechi şi distins".

Dacă aceasta este ideea, atunci în Mica 5:2 se face referire la provenienţa conducătorului mesianic din familia lui David, mai degrabă decât la "ieşirea" sau naşterea lui în ceruri sau în cetatea Betleem.

adică vrei să spui că expresia origine se referă la linia lui genealogică..........adică provenienţa lui din Avram?

Mi se pare forţat..........

mi se pare forţat pentru că este vorba în text de originile LUI nu originile linei lui genelogice sau arborelui genealogic...........

Eu cred că mai degrabă ieşirile Lui se referă la:

1) Ieşiri din Tatăl (ceea ce denotă că a intrat de mai multe ori în Tatăl), un argument suplimentar ar putea fi:
Ioan 8:42  "Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin din (gr. ek) Dumnezeu: n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis".

Sau varianta următoare:

2) Ieşiririle Sale sunt a) din Tatăl (Ioan 1:14), şi b) de lângă Tatăl (Ioan 1:1), c) din sânul Tatălui (Ioan 1:18).

As fi curios sa aflu cultul celor de la The Message Bible. Posibil sa fie cei ce resping preexistenta Domnului Isus?

Greaca este prea complicata ca sa te poti baza pe traduceri ale cuvintelor scoase din context. Numai in cazul de la Ioan 1:1, expresia "pros ton" "cu" se poate traduce in variate moduri. Tot asa, esti sigur ca ek se poate traduce numai asa?

Odata ce Fiul a fost inceputul creatiei lui D-zeu Apoc. 3:14, asa a ramas definitiv. El este inceputul si sfarsitul creatiunii, in El incep toate si in El se termina toate. El poate iesi si intra in fata lui D-zeu, sa se sfatuiasca cu Tatal, sa-i faca voia Sa, dar sa intre literal, din nou in Tatal si sa se nasca de mai multe ori... de ce???
Si despre noi se scrie ca suntem in D-zeu
"prin aceasta stim ca suntem in El" Ioan 2:5
Si
"D-zeu ramane in noi" Ioan 4:12
"si ca El ramane in noi" Ioan 4:13
Etc.
Daca am lua literal am putea ajunge la niste speculatii fabuloase, cum ca chiar noi insine am fi Dumnezeu.
Tot asa oamenii nestatornici, manati de proopriile lor fantezii si dorinte, de a se scoate in evidenta, de a lansa noi ideologii si grupari, de a venii cu noi formule despre Dumnezeire, in incercari noi, de tot felul de a-l face pe Isus copartas la Dumnezeire, etc. sigur ca ratacesc si duc si altii in ratacire.
Nu va lasati indusi in eroare.

Eu înclin să cred varianta 2.

Ieşiririle Sale sunt a) din Tatăl (Ioan 1:14), şi b) de lângă Tatăl (Ioan 1:1), c) din sânul Tatălui (Ioan 1:18 ).

Da, Dumnezeu locuieşte în noi prin Spiritul Sfânt, noi suntem în El tot prin Spiritul care este omniprezent.....Ps. 139.

Mai degraba este vorba de originea lui, care descinde din vesnicii si nu dupa cum interpreteaza aceia care sustin doctrina ebionitilor, ca Domnul Isus a fost doar un om. Mi se pare fortat sa vina cineva cu un singur cuvant si acela scos din context. In limba evreiasca sunt multe forme de plural, care nu arata ca pluralul de la noi. Atunci dragul meu domn, tradu si cuvantul eloh-im ca si cum ar fi dumnezeii, ca si asta e la plural, tradu si celelalte cuvinte care sunt la plural neur-im, adama-tu, etc. Evreii o sa iti rada in fata.

Trebuie sa fim consecventi. A trece peste consecventa inseamna un drum sigur spre greseala.
Deci daca doresti ca sa traduci cu "iesiri", si asta deoarece acolo este o forma de plural, atunci consecventa te obliga sa traduci peste tot asa, unde sunt forme identice de plural. Si peste tot unde vezi Elohim trebuie sa il traduci cu Dumnezei. Daca nu o faci esti inconsecvent. Nu poti masura cu doua tipuri de masuri. Metrul nostru trebuie sa fie intotdeauna acelasi metru. Crucea noastra trebuie sa fie intotdeauna aceeasi cruce, nu putem taia din ea atunci cand ne convine, ca sarcina sa ne fie mai usoara.

Un alt psaj controversat:
comparaţia din Psalmul 102:24-27 cu Evrei 1:10-12. Trinitarienii susţin că astfel Isus este Yahweh din V.T. Pasajul din Psalmul 102:24-27, citat în Evrei 1:10-12, trinitarienii spun că Pavel îl aplică la Cristos, argumentele lor sunt că: 1) în context se vorbeşte de Isus (v.8,9), v.10 fiind o continuare a descrierii Fiului; 2) Textul din Psalmul 102:24-27, este adus pentru a susţine că Fiul nu se va schimba, că rămâne Acelaşi, că anii Lui nu se vor sfârşi, şi acest citat concordă cu ideea din v.8, că domnia Fiului este în veci de veci.

Aştept păreri.........

Contextul mai larg, cel intreg din Biblie, spune altceva.
Fiul va depune domnia in mana Tatalui, si Tatal va fi totul in toti.
Parerea unora - din pacate nu am notat - avea un nume englez, sustin ca si in Evrei sunt interpolari.
Marea problema e ca nu avem originalele. Dar speram ca in viitor vor iesi multe la lumina...

Cel mai vechi material biblic la ora actuala sunt trei bucatele mici de papirus din secolul I, cuprinzand 6 versete din evanghelia dupa Matei. Ele sunt numite "Papirusul Isus". Initial "s-a crezut" ca sunt din secolul III si nu li s-a dat importanta, ci flegmatic s-au aruncat pe raftul unei biblioteci unde au stat necercetate timp de cc. 100 de ani. Insa prin harul lui D-zeu, ele au ajuns pe mana unui om numit Carsten Tide, care le-a studiat mult timp si a ajuns la concluzia ca ele pot fi dtatate undeva intre anii 30-70. e.n. Mai mult chiar, el a reusit sa si demonstreze acest aspect. S-a facut si un film pe aceasta si a fost prezentat la Discovery. Ma intreb cat material o mai fi stand si asteptand sa mai fie cercetat??? Ce surprize ne mai poate rezerva D-zeu???

Iata o lista cu adaugiri la textul original:
http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_omitted_Bible_verses
Deci este clar ca sunt interpolari foarte multe.
Problema nu este simpla de loc.
Sunt si alte citatea asupra caruia planeaza suspiciuni.
Cel mai faimos este cel cu botezul.

Nota:
In prima parte a linkului dat sunt prezentate versete complete ce lipsesc din anumite manuscrise, in a doua parte sunt prezentate versete ce contin adaugiri

Exista versete lipsa sau adaugate care au relevanta asupra doctrinei crestine fundamentale?

Excelent a spus Dl Takacs (Aug 06, 2008 10:52 pm): „Nu putem interpreta toata Biblia printr-un singur pasaj sau cuvintel, ci mai degraba vom interpreta un pasaj sau cuvintel prin ce spune intreaga Biblie.”
Pentru credinţă şi religie, acest demers hermeneutic precaut este suficient. În acelaşi timp, însă, exegeza întemeiată pe aprofundare lingvistică, pe critică textuală şi pe contextualizare istorică şi literară este legitimă şi chiar obligatorie pentru filolog sau teolog.

Logic (Aug 08, 2008 6:57 pm) încearcă o explicaţie a diferenţelor între manuscrise: „Desigur, cuvântul 'Domnul' putea fi înlocuit în timp de trinitarieni cu 'Dumnezeu' sau cuvântul 'Fiu' putea să fi existat în manuscrisele originale aşa cum sugerează NWT.”
O notă originală, de apreciat, în exegeza lui Logic este că domnia sa încearcă o soluţie care să păstreze textul din Sinaiticus aşa cum ne-a parvenit, şi presupune că expresia „propriul Său sânge” este o metaforă echivalentă cu aceea de „propriul Său Fiu”. Această soluţie ar fi preferabilă, dacă s-ar putea dovedi că termenii utilizaţi pentru „sânge” (în greacă, sau în aramaică, ori ebraică târzie), ar avea acest sens figurat, de „rudă de sânge”. În româneşte s-ar putea spune „eşti sângele meu”, în maghiară fratele este „testvér” (carne-sânge), dar metafora ebraică tradiţională este de „carne şi os” (Gn 2:23; 29:14; 2S 19:12-13). Sângele apare doar ca simbol al vieţii sau al morţii, alteori ca o referire la ucidere, dar nu am întâlnit cazul biblic în care să fie folosit metonimic cu sensul de „rudă de sânge”. Dacă găseşti o referinţă bună, te rog să intervii, Logic !

Foarte valoroase referirile D-lui Işfa la diverse traduceri (româneşti sau străine). Ele dovedesc însă că toţi traducătorii s-au lovit de problema diversităţii manuscriselor în acest caz. Sugestia D-lui Takacs, apud Newton, dacă am înţeles bine, ar fi că varianta din Sinaiticus (: Theou) este o substituire trinitariană. Dacă ar fi aşa însă, cred că ar fi fost alte texte mai indicate pentru asemenea substituiri, nu un text care prin substituire riscă să fie înţeles în sens greşit: că Dumnezeu Însuşi are un trup uman, sau că Dumnezeu Însuşi ar fi descins ca Fiu (modalism).
Mie mi-a atras atenţia expresia „tou haimatos tou idiou” („prin sângele propriului...”, care este destul de neobişnuită. De obicei, „idiou” este urmat de un substantiv. Dacă voia să se refere la „propriul sânge”, ar fi spus, mai degrabă, „idiou haimatos” (Ev 9:12; 13:12). Dar expresia din FA 20:28 cere un substantiv, iar eu cred că acesta ar trebuie să fie „hyiou” (Fiu), ca în Rom 8:32. Pierderea lui „hyiou” se poate explica printr-un homoioteleuton: atât IDIOU, cât şi YIOU au în comun grupul de litere IOU. Întrucât se ştie că asemenea erori de copiere au avut loc, uneori prin dublarea unui termen, alteori prin reducerea dublurii (sau a unui termen asemănător), mi se pare mai rezonabil să accept soluţia celor care adaugă aici termenul „Fiu” (conjectura aceasta a fost deja propusă de Knapp). Manuscrisele arată că în acest loc textul a fost destul de mult tiversificat, deoarece din antichitate s-a observat că are probleme. Eu înclin să cred că totul a plecat de la eroarea pe care o suspectez, cu motivele amintite, după care scribii de mai târziu, observând problema creată, au încercat în forme diverse să ofere soluţii (înlocuind pe Theou cu Kyriou; sau aşezând pe IDIOU înaintea lui HAIMATOS, cum este de aşteptat, etc.). Dacă varianta THEO ar apărea în manuscrisele mai târzii, aş opta pentru explicaţia modificării trinitariene, dar în acest caz, nu sunt înclinat s-o fac.

logic a scris:În ebraică există cuvinte care se folosesc în plural sau numai în plural pentru lucruri singulare (ex. marea, cerul). Probabil pentru că acestea sunt mari, impresionante. Totuşi în Mica 5:2 nu pare să fie cazul. Dacă "originea" este un moment de timp în trecut, acesta nu ajunge mai în trecut prin pluralul "origini". Exact aşa cum în română 'a merge la origine' sau 'a merge la origini' este cam acelaşi lucru din punct de vedere al timpului.
Întrucât aici cuvântul "origini" (ieşiri) ar putea fi deci în plural numeric, ar putea exista o explicaţie?

Pluralul sau singularul gramatical nu coincide cu pluralul sau singularul logic. Fiecare limbă are ticurile ei în această privinţă. Observaţi, de exemplu, cum în 1Cor 10:11 avem "sfârşiturile veacurilor". Sfârşituri nu înseamnă mai mult decât sfârşit, pentru că vorbitorul se referă la timpul prezent, ca un timp al "sfârşitului" lumii.

O soluţie echitabilă ar fi aceea de a recunoaşte că aici limbajul nu trimite direct la "originea" eternă a lui Messía, ci la vremurile străvechi, în care Iahweh, in persoana Divinului Său Trimis מלאך יהוה conducea vizibil pe Israel. Expresia יְמֵי עוֹלָם nu trebuie tradusă neapărat "zilele veşniciei", deoarece în toate contextele în care este folosită, se referă la"zilele din vechime"(Is 63:9.11; Am 9:11; Mi 7:14; Ml 3:4). Acesta este sensul cel mai obişnuit al lui עולם 'olam când se referă la trecut (cf. Gn 6:4). Termenul nu înseamnă în sine "eternitate", ci "timp nedefinit", mult timp în trecut sau în viitor. Doar prin implicaţiile contextuale (la Dumnezeu, la speranţa credincioşilor etc.) capătă sensul de "veşnic" în multe cazuri. Cealaltă expresie din text, מִקֶּדֶם miqqédem, de asemenea, are în mod obişnuit sensul "de demult", "de odinioară" (cf. Ps 74:12; 77:6.12; 143:5; Is 45:21; Hb 1:12; Ne 12:46).
În concluzie, nu văd de ce aici termenul מוצאות "moţa'ot" ar trebui să se refere neapărat la "originea" pre-cosmică a lui Messia. El nu are început ca fiinţă divină (Ev 7:3 "neavând nici început al zilelor... asemănat cu Fiul lui Dumnezeu"; Ex 3:14.24 "Cel ce Se numeşte EU SUNT"). Dumnezeu nu se naşte şi nu moare. Eu cred că profetul vrea doar să arate că Messia cel care Se naşte în Betleem este preexistent naşterii Sale omeneşti, şi anume este Acela care a condus pe Israel de la început (Marele "Eu SUnt", "Solul lui Dumnezeu = DUmnezeu").

Termenul מוצאות "moţa'ot", tradus cu "origini", "ieşiri" etc. este unic, nu se întâlneşte decât aici. (În ebraica târzie, acest termen apare cu sens schimbat -- "hazna" --- vezi 2Rg 10:27 qere). Lexiconul TWOT redă următoarele:

The meaning in Mic 5:2 [H 1] the plural is debated. The translation "origin" (RSV) is unsuitable for the messianic reference. The meaning of the KJV "going forth" is obscure. The NIV "whose origins are from of old, from ancient times" agrees with the idea that the ancestry of the expected ruler traces back to David's time as well as David's city. The NEB "roots" is similar.

Întrucât rădăcina acestui substantiv (וצא waţa') are nu doar sensul de "a ieşi", ci şi "a pleca", "a purcede", "a porni", "a răsări", "a izvorî", "a pleca la lucru", "a descinde", "a face export/import", "a călători", de unde substantivul format ar putea avea sensul de "primele manţionări", "primele apariţii", etc. Dacă însă se acceptă soluţia sugerată de TWOT, că autorul se referă la originile străvechi, davidice, ale lui Messia, atunci ar trebui tradus cu "descendenţă".

Janos Takacs a scris:...Deci, s-au facut chiar mici interpolari sau omiteri in aceasta directie, cel mai celebru exemplu este modificarea formulei de botez, care, pana la urma s-a impus in toate aceste cinci directii diferite. Asta dr. Mocsy n-a indraznit sa o arate, desi banuiesc ca stia, dar au scris-o altii.

Este adevărat că textul are unele probleme. Cele mai multe sunt importante doar pentru filologi şi teologi. Prea puţine au influenţă asupra înţelegerii doctrinare, şi aceasta numai dacă ar fi smulse din contextul biblic şi absolutizate.
Un credincios are totuşi încredere în Providenţa divină care asemenea fecioarei Miriam a călăuzit Biblia pe Nilul istoriei, de n-au forfecat-o crocodilii. Dumnezeu nu ne-a lăsat la cheremul ambiţiilor omeneşti. Pe de altă parte, El nu a găsit necesar să apere Scriptura de orice eroare omenească. De la limbajul omenesc (cu implicaţii uneori problematice: culturale, retorice, logice) al autorilor divin-inspiraţi şi până la munca de copiere, editare şi traducere de-a lungul mileniilor, au apărut şi alterări ale formei textului, sau ale sensului iniţial. Nici nu se putea altfel, decât printr-o minune dumnezeiască. Putem înţelege totuşi, că Dumnezeu nu a considerat necesar să apere Cuvântul de orice probleme de acest gen, deoarece pentru El contează mesajul, nu limbajul exact. Iar pentru a înţelege mesajul Scripturii, în toate locurile, nu este obligatoriu să înţeleg fiecare cuvânt, sau fiecare text. Biblia are multe pete albe şi texte derutante, dacă ne concentrăm asupra detaliului. Dumnezeu ne-a dat minte şi aşteaptă să ne folosim de ea. Numai cine crede în inspiraţia verbală, inerantă, este predestinat să aibă probleme cu erorile omeneşti din Biblie. Dar nu este necesar să presupunem un asemenea tip de inspiraţie.

Când însă afirmăm despre un pasaj biblic că a fost interpolat, fără să avem dovezi covârşitoare, fie textuale, fie cel puţin conjecturale, riscăm să ne împotmolim singuri în teorii conspiraţioniste, a căror urmare va fi subminarea autorităţii Scripturii şi promovarea raţionalismului umanist. În cazul textului care conţine formula de botez (Mt 28:19) nu avem nici un petic de manuscris care să conţină o exprimare diferită. Comma ioanină (1 Ioan 5:7) este recunoscută de toţi ca o interpolare târzie, probabil o adnotare care incidental şi-a făcut loc în text, şi este clar că nu se potriveşte bine în context. Dar conceptul trinitarian pe care-l susţine nu este greşit din acest motiv. Trinitarianismul nu depinde doar de Mt 28 şi 1 Ioan 5, ci de o înţelegere integrală şi sistematică a tuturor referinţelor la celelalte două Persoane ale Dumnezeirii. O formulă de salutare ca aceea din 2Cor 13:14; sau prezentări ale DUmnezeirii ca acelea din Is 63:9-10 sau Mt 3:16-17, sau Ioan 14:16, nu puteau fi scrise fără a avea în minte o viziune trinitariană.