Cine este Cel născut din Dumnezeu (1Ioan 5:18)
3 participanți
Pagina 1 din 1
Cine este Cel născut din Dumnezeu (1Ioan 5:18)
1 Ioan 5:18 (BC) Ştim că oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte şi cel rău nu se atinge de el.
Cine este Cel născut din Dumnezeu din 1Ioan 5:18?
calea- Mesaje : 72
Data de înscriere : 16/01/2011
Re: Cine este Cel născut din Dumnezeu (1Ioan 5:18)
Florin Laiu a scris:
Într-adevăr, Dumnezeu zice despre El: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut” (Ps 2:7). Dar nu înţelegem de ce unii ignoră cuvântul astăzi, care în nici o limbă nu se referă la timpul trecut. Psalmul 2 este cunoscut ca un psalm al încoronării, fiecare rege davidic fiind o prefigurare a Marelui Messía, Fiul lui Dumnezeu. Poetul foloseşte expresia Te-am născut (=Te-am făcut fiu) în sens figurat, iar aplicaţiile figurate pot fi diverse şi larg aplicabile – noi suntem de asemenea „născuţi din Dumnezeu” (In 1:12-13; 1 In 5:18). În Lc 20:36, Iisus spune că sfinţii vor fi ca îngerii, fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. Deşi este mai dificil de observat legătura dintre înviere şi naşterea figurată din Psalmul 2, se ştie că apostolii au folosit expresia „astăzi Te-am născut” ca o previziune a învierii lui Christos (FA 13:33), şi a întronării Sale (Ev 1:5; 5:5), niciodată pentru originea Sa naturală.
O similară expresie mesianică este şi aceea care-L face pe Iisus „Cel întâi-născut”. Folosirea acestei expresii pe lângă cea de mai sus este foarte instructivă. Ambele au sens numai dacă sunt figurate. Dacă preferăm să le înţelegem în sens literal, ele se contrazic. Întâi-născutul presupune că are fraţi mai tineri, în timp ce singurul născut nu are fraţi deloc. Titlul de Întâiul-născut aplicat lui Christos este de asemenea figurat, şi nu are sens cronologic, nici nu face aluzie la o apariţie derivată din Dumnezeu.
Aşa cum în antichitate, la evrei şi la alte popoare, primul născut moştenea autoritatea părintească şi devenea „domnul fraţilor lui” (Gn 49:26), de unde până mai ieri şi prin părţile noastre, fratele mai mare era numit Nenea sau Bădia, respectat de cei mai mici, tot astfel expresia „Întâiul născut” este folosită în sens figurat, cu referire la poziţia Domnului şi nu ca ordine a naşterii. Adesea Dumnezeu a schimbat ordinea naturală şi a dat întâietate celui de-al doilea sau chiar ultimului, astfel încât devenea întâi-născutul. David n-a fost cel mai mare în familia sa, nici cel mai bătrân dintre regii lumii, dar Dumnezeu îl numeşte întâiul-născut, suzeranul de drept al tuturor monarhilor pământului (Ps 89:20.27). Tot aşa este şi Iisus întâiul născut, fie că se referă la înviere („Cel întâi-născut din morţi”, Col 1:18; Ap 1:5), fie că se referă la zidirea lumii sau a Bisericii (Col 1:15). El este Nenea, El este Domnul fraţilor Săi, în familia universului.
Re: Cine este Cel născut din Dumnezeu (1Ioan 5:18)
Dragă Logos, eu am întrebat cine este "Cel născut din Dumnezeu".
Tu spui:
"Într-adevăr, Dumnezeu zice despre El: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut” (Ps 2:7). Dar nu înţelegem de ce unii ignoră cuvântul astăzi, care în nici o limbă nu se referă la timpul trecut. Psalmul 2 este cunoscut ca un psalm al încoronării, fiecare rege davidic fiind o prefigurare a Marelui Messía, Fiul lui Dumnezeu. Poetul foloseşte expresia Te-am născut (=Te-am făcut fiu) în sens figurat, iar aplicaţiile figurate pot fi diverse şi larg aplicabile – noi suntem de asemenea „născuţi din Dumnezeu” (In 1:12-13; 1 In 5:18). În Lc 20:36, Iisus spune că sfinţii vor fi ca îngerii, fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. Deşi este mai dificil de observat legătura dintre înviere şi naşterea figurată din Psalmul 2, se ştie că apostolii au folosit expresia „astăzi Te-am născut” ca o previziune a învierii lui Christos (FA 13:33), şi a întronării Sale (Ev 1:5; 5:5), niciodată pentru originea Sa naturală."
Eu nu am adus ca argument Psalmul 2, este o ocupare a topicului inutilă, cu toţi ştim la ce se referă.
Ai mai spus:
"O similară expresie mesianică este şi aceea care-L face pe Iisus „Cel întâi-născut”. Folosirea acestei expresii pe lângă cea de mai sus este foarte instructivă. Ambele au sens numai dacă sunt figurate. Dacă preferăm să le înţelegem în sens literal, ele se contrazic. Întâi-născutul presupune că are fraţi mai tineri, în timp ce singurul născut nu are fraţi deloc. Titlul de Întâiul-născut aplicat lui Christos este de asemenea figurat, şi nu are sens cronologic, nici nu face aluzie la o apariţie derivată din Dumnezeu.
Aşa cum în antichitate, la evrei şi la alte popoare, primul născut moştenea autoritatea părintească şi devenea „domnul fraţilor lui” (Gn 49:26), de unde până mai ieri şi prin părţile noastre, fratele mai mare era numit Nenea sau Bădia, respectat de cei mai mici, tot astfel expresia „Întâiul născut” este folosită în sens figurat, cu referire la poziţia Domnului şi nu ca ordine a naşterii. Adesea Dumnezeu a schimbat ordinea naturală şi a dat întâietate celui de-al doilea sau chiar ultimului, astfel încât devenea întâi-născutul. David n-a fost cel mai mare în familia sa, nici cel mai bătrân dintre regii lumii, dar Dumnezeu îl numeşte întâiul-născut, suzeranul de drept al tuturor monarhilor pământului (Ps 89:20.27). Tot aşa este şi Iisus întâiul născut, fie că se referă la înviere („Cel întâi-născut din morţi”, Col 1:18; Ap 1:5), fie că se referă la zidirea lumii sau a Bisericii (Col 1:15). El este Nenea, El este Domnul fraţilor Săi, în familia universului".
Dragă Logos te înşeli, "Cel întâi născut dintre mulţi fraţi" se referă la naşterea lui Isus din apă şi Spirit ce a avut loc la botezul Său, El a fost primul născut din nou înaintea ucenicilor.
În ce priveşte Coloseni 1:15-17:
Coloseni 1:15 El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi-născut din toată zidirea.
16 Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.
17 El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El.
Se referă că El este "Cel întâi-născut din toată zidirea" primul născut din Dumnezeu care şi El face parte din categoria creaţiei lui Dumnezeu, căci toate provin din Dumnezeu (Romani 11:36; 1Corinteni 8:6; 11:12).
Iată că Isus este numit: „cel întâi-născut dintre cei morţi”, nu doar pentru a sublinia întâietatea Lui asupra tuturor înviaţilor; ci, şi întâiul din punct de vedere cronologic, El fiind: „cel dintâi rod”, şi El are întâietatea deoarece a înviat primul la viaţă veşnică.
Tot aşa El are întâietatea asupra creaţiei, deoarece „El este începutul” şi „cel întâi-născut din toată zidirea” adică primul născut sau primul creat. Astfel expresia: „…cel întâi-născut din toată zidirea”, nu putem să o înţelegem decât literal, în armonie cu textul, contextul şi cu întreaga Biblie.
Observaţi ce însemnă expresia: „întâi născut”, lăsând Biblia să explice Biblia, şi anume căutând toate ocurenţele biblice (locurile sau versetele din Biblie) unde apare această expresie:
Întâi-născut apare de 35 de ori în BC: Geneza 25:31,32,33,34; 27:36; 43:33; 48:18 ; Exod 13:2; 13:12; 13:13; 13:15; 34:19,20; Levitic 27:26; Numeri 3:13; 8:17; 18:15; Deuteronom 15:19; 21:16,17; 1Samuel 8:2; 2Regi 3:27; 1Cronici 5:1,2; 8:30; 9:36; Iov 1:13,18; Zaharia 12:10; Luca 2:7,23; Evrei 12:16.
În toate aceste pasaje, expresia: Întâi-născut, se referă în mod literal la oameni sau animale primi născuţi în cadrul familiei lor. Doar în Coloseni 1:18; Apocalipsa 1:5, sensul este de prim înviat din morţi.
Iar în Romani 8:29, textul se poate referi la naşterea de sus a Fiului, când se afirmă: „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi Hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi-născut dintre mai mulţi fraţi.” Dar şi aici sensul este unul cronologic, Isus este născut spiritual (născut din nou) înainte de fraţii Săi.
Întâiul-născut apare de 38 de ori în BC: Geneza 25:13,23; 36:15; 38:7; 43:33; Exod 6:14; 11:5; 12:29; 22:29,30; 34:20; Levitic 27:26; Numeri 1:20; 3:2; 18:15,17; 26:5; Deuteronom 15:19; 21:15,16; Iosua 17:1; 1Samuel 17:13; 2Cronici 21:3; Psalmul 89:27.
În toate aceste pasaje, cu excepţia: Psalmului 89:27, care l-am explicat mai înainte, peste tot sensul este de prim născut, fie că este vorba de oameni sau animale.
Întâiul născut apare în 4 pasaje, după cum urmează: Geneza 46:8; Deuteronom 25:6; 1Cronici 3:1; Iov 18:13. Doar în Iov 18:13, are un sens figurat, dar nu în sensul de întâietate; ci, de primul rod al morţii.
Întâiul Meu născut apare în 4 pasaje, în două din aceste pasaje, respectiv în Exod 4:22, are sensul de primul popor alcătuit de Dumnezeu (vezi şi Isaia 43:21); iar în Ieremia 31:9, are sensul de popor restabilit. În Geneza 49:3 Ruben, tu, întâiul meu născut, puterea mea şi pârga tăriei mele, întâiul în vrednicie şi întâiul în putere, Exod 4:22; Mica 6:7; are sensul literal de prim născut.
Întâi născuţi, apare de 4 ori în BC, în: Numeri 18:16; 33:4; Psalmul 136:10; Ezechiel 20:26. În toate aceste texte, fie că este vorba de întâii născuţi ai lui Israel sau ai Egiptului, se referă la primii născuţi cronologic.
În concluzie, atât textul precum şi contextul din Coloseni 1:15, cât şi pasajele unde mai apare această expresie sau expresii înrudite, susţin covârşitor sensul de prim născut, primul adus la viaţă în timp (cronologic), fie că prin creare / naştere (sensul marii majorităţi a textelor); fie prin înviere (Coloseni 1:18; Apocalipsa 1:5); fie prin restabilire (Ieremia 31:9). Nu există nici un pasaj care să susţină o întâietate fără a fi adus primul cronologic, ca existenţă.
Tot aşa în Coloseni 1:15-18, Isus este prezentat ca fiind: ‚primul născut din creaţie’, ‚primul născut dintre cei morţi’, şi aceasta duce ca efect: „ca în toate să aibă întâietatea”, cât şi arată scopul naşterii şi învierii. Astfel întâietatea vine în urma naşterii, este rezultatul şi scopul naşterii Sale din Tatăl şi din morţi, şi nu întâietatea este sensul expresiei „întâi-născut”; ci întâietatea este efectul faptului că Isus este „întâi-născut”.
Aceasta este sensul pe care îl dă Scriptura şi reiese şi din paralela descrisă în 1Corinteni 11:3,8: „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este capul lui Hristos...În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat” şi 1Timotei 2:13: „Căci întâi a fost întocmit Adam şi apoi Eva”. Iată că Femeia este supusă bărbatului nu pentru a exista o ordine în familie stabilită ulterior facerii; ci, pentru că bărbatul a existat înainte de femeie, şi femeia a fost făcută din bărbat, tot aşa, Dumnezeu este capul lui Isus, deoarece a existat înaintea Lui, şi Isus a provenit din Tatăl.

Ok, cu exceptia expresiei "intai-nascut din toata zidirea". In context, referirea este la zidirea noua. In Cristos si crestinii sunt o zidire noua.
Re: Cine este Cel născut din Dumnezeu (1Ioan 5:18)
Dragă Logic, tocmai că în context nu este vorba de zidirea nouă, textul şi contextul nu vorbeşte de momentul când un om prin credinţă este o făptură nouă, ci de facerea tuturoro creaturilor atât cele cereşti invizibile, cât şi cele de pe pământ vizibile.
15 El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi-născut din toată zidirea.
Care zidire (creaţie)?
16 Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.
17 El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El.
15 El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi-născut din toată zidirea.
Care zidire (creaţie)?
16 Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.
17 El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El.
calea- Mesaje : 72
Data de înscriere : 16/01/2011
Re: Cine este Cel născut din Dumnezeu (1Ioan 5:18)
La timpul cand scrie apostolul lucrurile facute de Dumnezeu prin (sau datorita) sacrificiul lui Isus erau deja in urma. Acestea nu erau creaturi spirituale, ci "scaune de domnii, dregătorii, domnii, stăpâniri" in Imparatia spirituala in care domnea deja Isus: in biserica. 'Cerul si pamantul' mentionate in context sunt cele din Efeseni: Israelul cerul, neamurile pamantul.
Re: Cine este Cel născut din Dumnezeu (1Ioan 5:18)
Tu spui:
"Acestea nu erau creaturi spirituale, ci "scaune de domnii, dregătorii, domnii, stăpâniri" in Imparatia spirituala in care domnea deja Isus: in biserica. 'Cerul si pamantul' mentionate in context sunt cele din Efeseni: Israelul cerul, neamurile pamantul."
Asta spui tu dar unde spune asta Biblia?
În Biblia "scaune de domnii, dregătorii, domnii, stăpâniri", sunt îngeri:
În Efeseni 6:12, aceşti îngeri sunt prezentaţi în sens negativ:
"Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.
După cum există îngeri ai lui Satan care sunt: căpetenii, domnii, stăpânirii, există şi îngeri buni având aceste poziţii, vezi şi 1Petru 3:22.

Am spus ca in Efeseni. Si voi da versetul.Asta spui tu dar unde spune asta Biblia?
"Acestea nu erau creaturi spirituale, ci "scaune de domnii, dregătorii, domnii, stăpâniri" in Imparatia spirituala in care domnea deja Isus: in biserica. 'Cerul si pamantul' mentionate in context sunt cele din Efeseni: Israelul cerul, neamurile pamantul."
In biserica conduceau Isus, apostolii, episcopii, etc. nu ingerii spirituali.
"El este mai inainte de toate si toate se mentin prin el. El este capul trupului, al bisericii... cel intai nascut din morti". - Col. 1:17,18. Isus este deci inceputul creatiei noi. De altfel se spune mai departe:
"Şi prin el să împace toate lucrurile cu sine, atât lucrurile de pe pământ [naţiunile neevreieşti] cât şi lucrurile din ceruri [evreii], făcând pace prin sângele crucii lui. Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi în gândirea voastră, prin fapte rele, el v-a împăcat acum... A şters înscrisul care era împotriva noastră prin poruncile lui şi l-a luat din cale, pironindu-l pe cruce. A dezarmat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut privelişte pentru toţi, ieşind biruitor asupra lor prin cruce. Deci nimeni să nu vă judece cu privire la mâncare sau la băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, sau lună nouă, sau sabate" (Col. 1:20-22; 2:14-16; vezi şi Efes. 1:10).
Vezi comentariul de jumatate de pagina Ce sunt "locurile ceresti" din Efeseni?
Re: Cine este Cel născut din Dumnezeu (1Ioan 5:18)
Cei nascuti din Dumnezeu cred ca sint sfintii care au prima treapta a desavirsirii .
mihai39- Mesaje : 8
Data de înscriere : 10/03/2012
Re: Cine este Cel născut din Dumnezeu (1Ioan 5:18)
Dragă Mihai, cine este: "Cel născut din Dumnezeu" ?
1 Ioan 5:18 Ştim că oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte şi cel rău nu se atinge de el. Biblia Cornilescu, Biblia ortodoxă nu traduce corect acest pasaj.
Versiunea Bartolomeu Anania traduce corect:
Noi ştim: tot cel ce e născut din Dumnezeu nu păcătuieşte; dimpotrivă, Cel-Născut-din-Dumnezeu îl păzeşte, şi Cel-Rău nu-l atinge.
1 Ioan 5:18 Ştim că oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte şi cel rău nu se atinge de el. Biblia Cornilescu, Biblia ortodoxă nu traduce corect acest pasaj.
Versiunea Bartolomeu Anania traduce corect:
Noi ştim: tot cel ce e născut din Dumnezeu nu păcătuieşte; dimpotrivă, Cel-Născut-din-Dumnezeu îl păzeşte, şi Cel-Rău nu-l atinge.
calea- Mesaje : 72
Data de înscriere : 16/01/2011
Re: Cine este Cel născut din Dumnezeu (1Ioan 5:18)
Nu se poate vb de traducere incorecta decit daca se demonstreaza ca versiunile diferite dupa care a fost facuta Cornilescu si traducerea ortodoxa au la rindul lor acelasi text al versetului.
iata traducerea din KJ
18 We know that whosoever is born of God sinneth not; but he that is begotten of God keepeth himself, and that wicked one toucheth him not.
iata ca nu doar ca nu apare litera diactritica (care oricum nu exista inca pe vremea apostolilor si nici semnele de punctuatie in afara de acel "oprire") ci s-ar intelege ca el se apara singur incit nu mai pacatuieste.
si chiar daca sa zicem ca ar fi doi nacuti din Dumnezeu unul care il apara pe altul mai putin conteaza daca il apara Iisus (Hristosul) sau un alt inger la fel de nascut din Dumnezeu cu atributii zonale ci trebuie sa intelegem ca cel aparat este aparat in primul rind din interior in baza sfinteniei lui prin care se manifesta Dumnezeu .
altfel nimeni dintre cei doar botezati nu ar mai pacatui si ar fi lipsiti de orice patimi insa realitatea inca in cele mai vechi tipuri ne arata ca nu sint toti lipsiti de patimi imediat dupa momentul botezului pt totdeauna.

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum